Mircea Geoană, pus la zid chiar de PSD: Am un gust amar să îl aud vorbind. Aș aprecia demisia

mircea geoană

SURSA FOTO: Inquam Photos, Virgil Simonescu

Mircea Geoană pare tot mai aproape de un anunţ privind candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Cum se vede totul din PSD, partidul al cărui lider a fost Geoană în trecut şi despre care se tot discută că l-ar putea susţine în alegeri? Lucian Romașcanu a dat un verdict deloc plăcut.

Modul în care Mircea Geoană îşi face campanie, criticat dur din interiorul PSD

Critici dure la adresa lui Mircea Geoană, venite chiar din interiorul PSD. Purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice, Lucian Romașcanu, s-a arătat foarte deranjat de comportamentul secretarului general adjunct al NATO.

Romașcanu l-a numit pe Mircea Geoană o „virgină politică”, apărută brusc de nicăieri şi care vorbeşte numai despre viitorul prosper al României.

Comentariile acestuia au venit după ce Geoană a precizat că ar fi de acord să primească susţinerea PSD pentru alegeri prezidenţiale. Totuşi, nu doreşte să se înscrie în partid pentru a o primi.

„Am un gust amar să îl aud pe Geoană vorbind în stilul ăsta apocaliptic despre România, încadrându-se în șirul de virgine politice care brusc și-au dat seama că au ieșit acum de nicăieri și vorbesc pentru viitorul prosper al României.

Domnul Geoană a fost ministru de Externe, a fost președintele partidului social democrat, ce independență visăm noi aici?”, a afirmat Lucian Romașcanu.

Lucian Romașcanu / SURSA FOTO: PSD

Mai mult, reprezentantul PSD îi cere lui Mircea Geoană să renunţe la campania electorală făcută cu sigla NATO în spate. Îi cere să-şi dea demisia din cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi să facă o campanie corectă, dacă vrea asta cu adevărat.

Romașcanu adaugă că nu apreciază tipul de discurs pe care îl are Geoană acum. Mai mult, PSD îl consideră pe Geoană „un om implicat politic”.

„Domnul Geoană, dacă vrea să facă o campanie, sa o facă pe proiecte, să o facă fără sigla NATO în spate. Aș aprecia, cel puțin eu personal foarte mult, să-l văd că îşi dă demisia din poziția de secretar general adjunct si să facă o campanie corectă.

Nu am niciun fel de apreciere pentru tipul asta de discurs si din perspectiva PSD, domnul Geoană este un om implicat politic. Cum vrea dumnealui să se vândă publicului este problema dumnealui”, a mai precizat Lucian Romașcanu.

Sunt convins că 2024 va fi anul independenților, spune Geoană

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat într-un interviu difuzat de Antena 3 sâmbătă că nu respinge posibilitatea unui sprijin din partea PSD la alegerile prezidențiale, dar intenționează să candideze ca independent și nu ca membru al vreunui partid.

„Eu nu exclud și nu îndepărtez o susținere cât mai largă” pentru candidatura sa independentă la prezidențiale, dar „nu sunt interesat să contribui la un joc restrâns al unor forțe politice care încearcă să continue actualul regim sub o formă nouă”, a afirmat Geoană.

Anul 2024 va fi anul independenților, consideră fostul lider al PSD.

„Sunt convins că va fi anul independenților, proba am avut-o la alegerile locale și europarlamentare”, a adăugat el.

Ar numi Geoană un lider al PSD în funcția de premier, în cazul în care ar câştiga cea mai înaltă funcţie din stat?

„Am un respect absolut pentru votul românilor și fiecare discuție va trebui să aibă loc la momentul potrivit”, a fost răspunsul său.