Mircea Geoană, răspuns pentru Ciolacu: Joc la altă ligă, nu mă interesează!

mircea geoana

SURSA FOTO: Dreamstime

Mircea Geoană a făcut, în intervenția sa televizată de marți, 27 februarie, și declarații despre afirmațiile unor lideri ai PSD cu privire la el, printre care și asocierea cu Diana Şoşoacă. Oficialul NATO spune că nu se lasă afectat. Iată din ce motive.

Mircea Geoană se dezice de conducerea actuală a PSD

Întrebat cum a reacționat la criticile și atacurile lansate împotriva sa de către unii lideri ai PSD, fostul președinte al partidului, Mircea Geoană, a menționat că el activează în altă sferă și nu este influențat de astfel de remarci răuvoitoare.

Declarațiile sunt un răspuns la atacurile venite din partea lui Mihai Tudose și din partea lui Marcel Ciolacu. Liderul PSD a avut o reacție surprinzătoare când a fost întrebat despre o posibilă candidatură a lui Geoană la prezidențiale, din partea PSD.

„După ce i-am cerut domnului Mircea Geoană, am plecat şi am sunat-o pe doamna Şoşoacă şi i-am propus să fie premier”, a spus Ciolacu.

Mircea Geoană susține că un astfel de comportament față de un fost coleg, aflat pe deasupra și într-o funcție NATO, este total nepotrivit.

„Am trecut prin prea multe în viaţa mea şi sunt un om mult prea înţelept şi să o spun şi pe aia, joc şi la altă ligă ca să mă las afectat de astfel de comentarii.

Eu sunt convins că majoritatea celor din partide nu sunt de acord cu astfel de afirmaţii. Nu tratezi un fost coleg aşa şi mai ales un lider atât de important.

Ei ar trebui să fie mândri de faptul că unul care a condus PSD-ul a ajuns să fie un personaj atât de important, ar trebui să fie mândri şi neapărat să-mi propună mie să fac ceva, deşi au făcut-o.

E altă discuţie, deci nu mă interesează!”, a afirmat Mircea Geoană pentru Antena 3.

Marcel Ciolacu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Geoană acuză „aranjarea” calendarului alegerilor. Nu există candidați „robuști” pentru prezidențiale

Oficialul NATO a deplâns modul în care calendarul alegerilor a fost aranjat în funcție de interesele politice. Totodată, el vorbește despre lipsa de candidație potriviți pentru alegerile prezidențiale.

„Mă interesează un singur lucru: să putem să fim siguri că oamenii îşi aleg liderii pe care şi-i doresc fără să fie obligaţi să joace la figuri impuse şi părerea mea este că, din punct de vedere electoral, deşi tactic face sens – te ajut pe tine să treci hopul cu europarlamentarele şi facem o mică combinaţie, scurtăm calendarul pentru alegerile prezidenţiale din motive care poate că sunt legate de cel care stă cel mai bine în sondaje, poate e legat de alte calcule cu privire la joburi viitoare ale unor lideri actuali, nu ştiu, problema dânşilor – dar oricât de mult te-ai învârti în jurul problemei, în clipa de faţă nu sunt candidaţi suficient de robuşti ca să câştige preşedinţia României”, a adăugat Geoană.

Declarația vine și după comentariile europarlamentarului Mihai Tudose. El vorbea despre „rezultatele din baie” la sondajele de opinie, referindu-se la rezultatele bune înregistrate de Geoană.

„Am citit cu foarte mare interes un sondaj de opinie făcut de o casă de sondare din Brazilia. În aceste sondaje, poţi să obţii un rezultat din baie, poţi să obţii un rezultat din cum pui întrebările şi să-l scoţi pe Tudose cu 110% dacă vrei, ca cel mai scund dintre scunzi, cu toate că eu am 1,98 metri.

Dacă te pricepi un pic, îţi iese. Eu sunt ancorat în viaţa reală şi zic că nu strânge nici semnăturile ca să candideze, cum o face el pe independentul”, declara Mihai Tudose pentru Prima TV.

Mihai Tudose a adăugat că Geoană ar putea fi susținut de PSD și PNL doar dacă vrea neapărat să reintre în partid.

Mihai Tudose / SURSA FOTO: Facebook, Mihai Tudose

Geoană susține că lideri PSD i-ar fi propus deja candidatura la prezidențiale

Geoană își reiterează declarațiile potrivit cărora lideri PSD, printre care și Marcel Ciolacu, i-au sugerat să intre în cursa pentru președinție, cu susținerea PSD. El subliniază că nu vede nicio problemă cu ceea ce a afirmat și că fiecare este liber să facă comentariile publice pe care le consideră necesare.

„Lucrurile sunt clare şi nu cred că este vreo problemă cu privire la veridicitatea a ceea ce am spus, fiecare face comentariile publice pe care le crede de cuviinţă.

Ceea ce este, într-un fel, oarecum ironic şi neaşteptat este că în anul electoral, prezidenţial spun, 2024, cu o miză atât de importantă – că românii ştiu că alegerea preşedintelui în acest an este cea mai importantă alegere prezidenţială din ultimii 25 de ani, fără îndoială (…) – oamenii vor să fie siguri că-şi dau viitorul, poporul, nu partidele, pe mâna unui preşedinte pe care ei să-l aleagă, nu maşinăria de partid”, a afirmat Mircea Geoană, marți.

Astfel, Geoană confirmă declarațiile sale făcute într-un interviu televizat pe 12 februarie, în care a spus că membri ai PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, s-au întâlnit cu el „în birou” pentru a-l îndemna să candideze la alegerile prezidențiale ca reprezentant al partidului.

„Apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuţii cu ei, au venit la mine în birou. Acum ceva timp în urmă, în care dânşii au venit la mine să-mi propună să candidez independent, susţinut de PSD. De ce?

Pentru un calcul foarte simplu: pentru că voturile PSD la alegerile prezidenţiale, unde vin 4 milioane de români în plus faţă de alegerile obişnuite, nu sunt suficiente ca să câştigi preşedinţia României.

Vrei să câştigi preşedinţia României, strict pe PSD nu ai voturi, în turul doi nu mai votează aproape nimeni cu PSD-ul: diaspora nu, nehotărâţii nu, e o limitare. Pentru o participare la vot de 35-40%, scorul PSD-ului e foarte important.

Pentru prezidenţiale, unde e 65% participare – pentru preşedinte românii se mobilizează şi merg la vot – nu sunt voturi suficiente”, declara Mircea Geoană, pentru Digi 24, în urmă cu ceva timp.