Mircea Geoană: America și Europa au nevoie mai mult ca oricând una de cealaltă
Într-un seminar virtual cu ministrul canadian al Apărării, Harjit Sajjan, și secretarul de stat britanic pentru Apărare, Ben Wallace, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că America de Nord şi Europa „au nevoie mai mult decât oricând una de cealaltă” pentru a putea răspunde actualelor provocări, cum sunt atacurile informatice, schimbarea climei şi competiţia marilor puteri.
Prezentând viziunea secretarului general al alianţei NATO 2030, Geoană a explicat că Alianţa trebuie să întărească unitatea dintre America de Nord şi Europa, să extindă agenda de securitate pentru a se concentra asupra unor aspecte ca rezilienţa şi inovaţia şi să coopereze mai strâns cu partenerii pentru a apăra ordinea internaţională bazată pe legi.
Contribuțiile Canadei și ale Marii Britanii la NATO au fost salutate
În cadrul aceluiași seminar virtual, Mircea Geoană a salutat contribuţiile Canadei şi Marii Britanii la NATO, ce cuprind comanda unor unităţi multinaţionale în zona estică a Alianţei, desfăşurarea de nave şi aeronave pentru menţinerea siguranţei spaţiului aerian şi maritim aliat şi un rol conducător în digitalizare, inovaţie şi adoptarea noilor tehnologii.
„O excelentă ocazie de a dezbate viziunea strategică NATO 2030 şi de a pregăti Summit-ul Alianţei din prima jumătate a acestui an”, a comentat Mircea Geoană pe Facebook participarea sa la conferinţă.
„Într-o lume în profundă schimbare, însăşi definiţia securităţii se modifică, provocările, ameninţările şi riscurile devenind mai complexe, difuze şi interconectate. Ca de fiecare dată în istoria sa, NATO se adaptează şi se transformă, pentru a continua să ne îndeplinim misiunea noastră fundamentală: asigurarea păcii şi securităţii pentru cei un miliard de cetăţeni ce trăiesc sub steagul Alianţei Nord-Atlantice”, a asigurat secretarul general adjunct al Alianţei.