Mircea Lucescu, un simbol al fotbalului românesc, rescrie istoria la 79 de ani: 5 recorduri impresionante după revenirea la națională

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai respectați antrenori din lume, a revenit spectaculos pe banca tehnică a echipei naționale a României la venerabila vârstă de 79 de ani, stabilind nu mai puțin de cinci recorduri istorice.

După o absență de 38 de ani, „Il Luce” a demonstrat din nou că este un simbol al excelenței în fotbalul românesc și internațional.

România a câştigat en-fanfare grupa din Liga Naţiunilor

În 2024, România a avut un parcurs remarcabil sub conducerea lui Edi Iordănescu, ajungând în optimile de finală ale Euro 2024.

Însă, odată cu plecarea acestuia, Mircea Lucescu a preluat frâiele echipei și a dus „tricolorii” spre un nou nivel de performanță. România a câștigat cu maximum de puncte grupa din UEFA Nations League, promovând în Liga B.

Potrivit Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), Lucescu a stabilit cinci recorduri remarcabile, devenind o figură centrală a anului 2024, alături de Carlo Ancelotti, tehnicianul lui Real Madrid.

Recordurile stabilite de Mircea Lucescu

  1. Revenirea după cea mai lungă perioadă la națională – 38 de ani au trecut de la precedentul său mandat.
  2. Cea mai lungă carieră la o națională (jucător și antrenor).
  3. Cea mai lungă carieră la toate naționalele (jucător și antrenor).
  4. Cea mai lungă carieră ca antrenor la o singură națională.
  5. Cea mai lungă carieră ca antrenor la echipa națională.

Performanțe impresionante în meciurile internaționale. Care e următorul său obiectiv?

Lucescu a mai adăugat un record personal impresionant: este antrenorul cu cele mai multe meciuri internaționale din istorie, cu 303 partide. El i-a depășit pe Sir Alex Ferguson (284 meciuri) și Carlo Ancelotti (266 meciuri), demonstrând încă o dată rezistența și pasiunea sa pentru fotbal.

Sub conducerea lui Lucescu, naționala României își propune să revină pe scena mondială, la Cupa Mondială din 2026, găzduită de SUA, Canada și Mexic. România, parte din Grupa H, va lupta pentru calificare cu Austria, Bosnia, Cipru și San Marino, încercând să spargă gheața după o absență de 28 de ani de la un turneu final.

Mircea Lucescu, care va împlini 80 de ani pe 29 iulie 2025, continuă aşadar să inspire generații întregi prin dedicarea și performanțele sale, dar şi prin revenirea spectaculoasă la cârma echipei naţionale.