Mircea Lucescu, în negocieri pentru postul de selecționer al României

Mircea Lucescu a oferit detalii despre stadiul negocierilor cu Federația Română de Fotbal (FRF) pentru preluarea postului de selecționer al echipei naționale. Deși naționala României încă nu are un selecționer cu doar o lună înainte de debutul Ligii Națiunilor, indiciile recente indică o posibilă revenire a lui Lucescu.

Surse indică faptul că Mircea Lucescu s-a întâlnit în această dimineață cu staff-ul lui Edi Iordănescu, format din Constantinovici, Gane și Toader. În cadrul acestei întâlniri, Lucescu a dorit să obțină informații relevante despre jucători și să evalueze situația echipei după Campionatul European.

Una dintre preocupările lui Lucescu este legată de incertitudinea în care se află mai mulți jucători importanți, cu doar patru săptămâni înainte de startul noii campanii. Printre aceștia se numără Alibec, Ianis Hagi, Niță, Moldovan, Cicâldău, Sorescu și Pușcaș.

Declarațiile lui Lucescu

Într-un interviu acordat pentru gsp.ro, Lucescu a clarificat că nu a acceptat încă oferta de a deveni selecționerul României.

„Cine spune că Mircea Lucescu e deja selecționerul României exagerează. E adevărat că am avut în ultimele zile mai multe contacte legate de această variantă, dar trebuie să analizez foarte atent înainte de a oferi răspunsul final. Vreau să culeg cât mai multe date importante”, a declarat Lucescu.

El a adăugat că, deși în trecut nu era interesat de revenirea la echipa națională, situația actuală este una specială, având în vedere retragerea lui Edi Iordănescu și refuzul lui Gheorghe Hagi.

„Repet însă și întăresc, pentru a fi limpede pentru toată lumea: nu am acceptat nimic, încă mă gândesc, nu am oferit nimănui niciun răspuns.

Am spus în destule ocazii că nu mă mai interesează să mă întorc la naționala României. Dar acum e o situație specială. Edi s-a oprit, din păcate, după Euro, Hagi a refuzat, timpul până la primele meciuri e foarte scurt, sunt puține variante la dispoziție.

Ăsta e și unul dintre motivele pentru care sunt, deocamdată, într-o perioadă de analiză serioasă vizavi de propunerea federației. Repet însă și întăresc, pentru a fi limpede pentru toată lumea: nu am acceptat nimic, încă mă gândesc, nu am oferit nimănui niciun răspuns. Vreau să fiu foarte lămurit când voi da răspunsul Federației, pentru că, dacă voi veni și vom rata calificarea la Mondiale, nimeni nu-mi va ierta asta, deși nu sunt un magician”, a punctat Lucescu.

Mircea Lucescu
SURSA FOTO: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu

Decizia finală se va lua luni, 5 august

Luni este programată întâlnirea decisivă dintre Mircea Lucescu și președintele FRF, Răzvan Burleanu, în cadrul căreia Lucescu va comunica decizia finală. Dacă va accepta să preia echipa națională, ar însemna o revenire pe banca tehnică a României după 38 de ani.

Mircea Lucescu a condus echipa națională a României între 1981 și 1986, perioadă în care a reușit să califice echipa la Euro 1984, după ce a trecut de o grupă dificilă cu Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru.