Mircea Lucescu a făcut o primă convocare. Noul selecționer al României pentru campania din Liga Națiunilor vrea să ducă echipa în Liga B. Ianis Hagi (25 de ani) a fost inclus în lotul convocat de Lucescu, chiar dacă mijlocașul a fost trimis la echipa secundă de la formația scoțiană Rangers.
Mircea Lucescu crede că Ianis Hagi are nevoie de susținere
Lucescu este de părere că jucătorul român are nevoie de susținerea echipei naționale în momentul de față, când traversează o clipă dificilă.
Celelalte surprize sunt:
- Virgil Ghiță (Cracovia);
- Cristi Manea (Rapid);
- Iulian Cristea (U Cluj);
- Alex Chipciu (U Cluj);
- Mihai Lixandru (FCSB);
- Alex Mitriță (U Craiova).
Toți au fost convocați, după ce au lipsit din lotul României pentru Euro 2024.
Aceasta este lista publicată de către Federația Română de Fotbal (FRF).
Lista portarilor
Lista portarilor este următoarea: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
Lista fundașilor
Lista fundașilor este următoarea: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
Lista mijlocașilor
Lista mijlocașilor este următoarea: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Mihai LIXANDRU (FCSB, 0/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3);
Lista atacanților
Lista atacanților este următoarea: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5).
Din lotul lărgit fac parte și Răzvan SAVA, Constantin GRAMENI, Marius CORBU și Louis MUNTEANU, însă selecționerul Mircea Lucescu a decis ca aceștia să se alăture lotului U21 pentru meciurile importante pe care selecționata Under 21 le dispută luna aceasta, cu Muntenegru și Finlanda.
Liga Națiunilor debutează în această toamnă
Amintim că Liga Națiunilor debutează în această toamnă, din luna septembrie. Programul este următorul:
- Vineri, 6 septembrie (ora 21:45): Kosovo – România;
- Luni, 9 septembrie (ora 21:45): România – Lituania;
- Sâmbătă, 12 octombrie (ora 21:45): Cipru – România;
- Marți, 15 octombrie (ora 21:45): Lituania – România;
- Vineri, 15 noiembrie (ora 21:45): România – Kosovo;
- Luni, 18 noiembrie (ora 21:45): România – Cipru.