Mircea Rednic a anunțat că are Covid-19. Clubul la care antrenează, Viitorul Constanța, a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial că antrenorul va sta departe de banca de rezerve pentru următoarele două săptămâni.
Mircea Rednic a anunțat că are Covid-19. Antrenorul Viitorului va rata următoarele partide oficiale, urmând a sta în izolare.
Rednic se alătură în acest fel jucătorilor și antrenorilor din din fotbalul românesc a căror activitate este pusă în dificultate de Covid-19.
Mircea Rednic a anunțat că are Covid-19. Intră în izolare
Totuși, Viitorul Constanța a anunțat că Rednic va conduce online şedinţele de pregătire ale echipei, iar pe banca de rezerve vor sta doi antrenori din cadrul clubului.
Tehnicianul în vârstă de 58 de ani va sta în izolare pentru următoarele două săptămâni. La fel și alți doi oameni din stafful FC Viitorul.
Informaţia a fost furnizată chiar de clubul lui Gheorghe Hagi, printr-un comunicat oficial.
Va conduce online şedinţele de pregătire
Astfel, Mircea Rednic va rata partidele cu CFR Cluj (joi), FC Voluntari (8 februarie) şi FC Argeş (12 februarie), toate în campionat.
„În urma unei noi testări Covid-19, efectuată marţi de echipa noastră, rezultatele pentru antrenorul principal Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda sunt, din păcate, pozitive!
Din această cauză, de comun acord cu antrenorul Mircea Rednic, care va conduce online şedinţele de pregătire în următoarele două săptămâni, pe banca tehnică a echipei noastre vor sta, în această perioadă, alţi doi antrenori din cadrul clubului nostru, Cătălin Anghel şi Cristian Sava.
Celelalte persoane testate au avut rezultat negativ
Precizăm, de asemenea, că toate celelalte teste efectuate marţi, 02.02.2021, pentru jucători, staff-ul tehnic şi administrativ sunt negative!”, transmite clubul FC Viitorul, potrivit antena3.ro.
De la începutul pandemiei, fotbalul românesc s-a confruntat cu mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, atât în rândul jucătorilor, cât și în cel al saff-ului unor cluburi din Liga I şi Liga a II-a.
Cazuri de coronavirus au fost depistate şi în cadrul loturilor naţionale de seniori, tineret şi juniori, dar şi în rândul arbitrilor.