Ar fi o greseala de neiertat sa consideram Academia Catavencu drept o publicatie frivola. De ani buni, revista detine un loc de frunte in topul preferintelor consumatorilor de presa scrisa. Tirajul sau atinge 80.000 de exemplare vandute, iar in perioadele de efervescenta politica depaseste 120.000. Asa incat, realitatea ne confirma, Academia Catavencu este o publicatie cat se poate de serioasa, de atenta si subtila, la fel ca si seful sau adjunct.In 1990, in al treilea numar din Catavencu Incomo
Ar fi o greseala de neiertat sa consideram Academia Catavencu drept o publicatie frivola. De ani buni, revista detine un loc de frunte in topul preferintelor consumatorilor de presa scrisa. Tirajul sau atinge 80.000 de exemplare vandute, iar in perioadele de efervescenta politica depaseste 120.000. Asa incat, realitatea ne confirma, Academia Catavencu este o publicatie cat se poate de serioasa, de atenta si subtila, la fel ca si seful sau adjunct.
In 1990, in al treilea numar din Catavencu Incomod (unul dintre stramosii revistei de astazi) Mircea Toma a publicat primul sau articol. Se poate spune ca, alaturi de Doru Buscu, Sorin Vulpe si Liviu Mihaiu, face parte dintre promotorii acestui unic fenomen al presei romanesti. De atunci, catavencii au avut perioade bune, dar si perioade grele. Ce inseamna „greul” in viata lor? „Perioadele grele au fost generate de inabilitati manageriale, care au si condus in toamna anului 1991 la aparitia Academiei Catavencu, editata de o organizatie neguvernamentala, nonprofit, cu acelasi nume. Tot in acea perioada, isi aminteste Mircea Toma, a fost atras in echipa si poetul Mircea Dinescu.” Dar care sunt momentele bune ale Academiei? „Cand tara merge prost”, spune, cu oarecare unda de regret, Mircea.
In paralel cu munca din redactie, Mircea Toma face si cercetare pe zona mass-media la Institutul de Psihologie din cadrul Academiei Romane. El coordoneaza si Agentia de Monitorizare a Presei care functioneaza pe langa Academia Catavencu. Rolul acestei agentii este de a-i pregati pe cititori sa fie mai critici fata de mijloacele de informare in masa, iar pe jurnalisti sa-i faca sa scrie mai controlat si mai responsabil. „Faptul ca am reusit sa-mi deplasez calitatile de cercetator spre mass-media face ca aceste doua profesii sa de armonizeze. Acum, cand cercetam tendentiozitatea ziaristului intr-un articol sau nationalismul in presa romana, aceste lucruri sunt interesante atat pentru Academia Romana, cat si pentru Academia Catavencu”, afirma doctorul in psihologie. In plus, Mircea Toma se descurca si cu a treia slujba, cea de profesor la Scoala Superioara de Jurnalistica, unde preda cursuri de psihologie.
Revista este un exercitiu colectiv si democratic
Pe langa faptul ca pregateste noi generatii de jurnalisti pe bancile facultatii, Mircea Toma impreuna cu colegii sai formeaza din mers o noua generatie de „academicieni” ai rasului si, de ce nu, ai plansului. ” Incercam sa crestem noua Academie Catavencu. Deja avem in redactie sase tineri jurnalisti.” Grija pentru o promotie proaspata nu este intamplatoare sau o dovada ca „batranii catavenci” dau semne de oboseala. Rezultatele sondajelor de audienta arata ca 10% dintre cititori au varste cuprinse intre 18 si 28 de ani. Acest fapt ii ingrijoreaza pe cei din vechea garda si ii determina, astfel, sa-si conserve si sa-si mareasca segmentul de cititori tineri. In Capitala, Academia Catavencu este citita de multi tineri, in schimb, in provincie audienta sa este mai mica in segmentul de varsta amintit.
Profesorul Mircea Toma considera ca un jurnalist, ca sa-si poata face bine meseria, trebuie sa treaca printr-o scoala de specialitate: „Exista concepte care lipsesc unor jurnalisti, cum ar fi stereotipul cultural. Ziaristul nescolit nu reuseste sa se descarce de stereotipiile culturale; el functioneaza ca un pieton, in loc sa fie un cercetator al vietii sociale.” In opinia lui Mircea Toma, un jurnalist independent trebuie sa aiba o viziune critica si autonoma, sa nu fie influentat de mosteniri culturale. In aceste conditii, ziaristul e mai putin expus la presiuni si santaj.”
Este presa a patra putere in Romania? Mircea Toma subliniaza starea conflictuala care se naste de multe ori intre ziaristi si Putere. „Politicienii spun ca presa abuzeaza de calitatea ei de a patra putere in stat, ca isi permite sa scrie orice. Dar cand tu, ca ziarist, simti ca faci degeaba ceea ce faci, atunci inalti tonul si devii tot mai violent.” Desi Academia Catavencu a reusit de multe ori sa se implice si sa se impuna in dezbaterile din societatea romanesca, nu se considera, inca, prin vocea lui Mircea Toma, a patra putere in stat. „Cat a depins de noi, am facut. Au fost schimbati ministri, a fost retras un ambasador corupt, au fost modificate unele decizii legislative”, trece in revista redactorul-sef adjunct doar cateva dintre izbanzile colegilor sai.
L-am intrebat pe Mircea Toma de ce Academia acorda o mare atentie cotidianului Adevarul, in special ziaristului Cristian Tudor Popescu. Interlocutorul nostru neaga faptul ca ar avea ceva cu editorialistul ziarului Adevarul. „Cristian Tudor Popescu nu este una dintre tintele noastre. Scriem mai des despre Adevarul, pentru ca este cel mai important ziar din Romania si pentru ca acolo sunt oameni competenti, si cand un om competent greseste sau are o opinie diferita de a noastra, simtim nevoia sa intervenim si noi in dezbatere. Un ziar de talia Cronicii Romane nu ne intereseaza foarte mult”, argumenteaza Mircea Toma.
Cine are puterea in Academia Catavencu? Redactia este un fel de Parlament, in care fiecare ziarist, reprezinta nu neaparat un partid politic, ci mai degraba o idee, o convingere, o tendinta social-politica. Altfel spus, Academia este un exercitiu colectiv si democratic. Succesul este perceput de „academicieni” numai in momentele in care ceea ce fac ei are impact asupra societatii.
Mircea Toma, redactor-sef adjunct la Academia Catavencu
„Noi percepem succesul atunci cand ceea ce facem are impact in existenta societatii. Suna putin dramatic, dar nu ajunge sa radem de o porcarie, daca porcaria nu este indreptata. Pot spune ca avem mai degraba sentimentul insuccesului cronic, pentru ca Romania este ceea este.”