Mircea Ursache, preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea, afirmă că această societate ar urma să fie listată la BVB până cel târziu la finele acestui an.

Informaţia referitoare la listarea Fondului ar fi una fericită pentru acţionari, mai ales că operaţiunea a fost amânată de atâta vreme, mai mult din chestiuni procedurale. Acum, singura modalitate a foştilor proprietari de a valorifica în bani titlurile de valoare este vânzarea în afara pieţei, la un preţ fixat de cumpărător.

Preşedintele Fondului, contrazis

Afirmaţiile preşedintelui Fondului, Dan Lulache, îl contrazic pe Ursache. Săptămâna trecută, Lulache a declarat că procesul de selecţie încă nu s-a terminat, următoarea fază fiind expirarea ofertelor celor opt concurenţi în luna iulie a acestui an.

Preşedintele Fondului a adăugat că listarea în acest an este puţin probabilă, singura modalitate fiind înregistrarea acestuia la Comisia Naţională de Valori Mobiliare ca fond autoadministrat, ceea ce ar presupune costuri mari de extindere a capacităţii administrative în concordanţă cu legislaţia pieţei de capital, nejustificate în condiţiile selectării unui administrator privat

În plus, executivul nu a elaborat încă hotărârea referitoare la pachetul care va fi vândut pe bursă.