Mirel Curea a vorbit într-un articol publicat pe site-ul Evenimentul Zilei despre stadiul în care a ajuns domeniul medical. În opinia acestuia, sănătatea românilor ”va deveni deveni o afacere, diferența dintre viață și moarte va deveni o chestiune care va depinde doar de oportunitatea de afaceri”.
”După o schemă deja clasică, când se urmărește realizarea unui scop imposibil sau greu de atins fără sprijinul presei, se procedează după cum urmează. Pasul unu, entități economico-financiare interne/externe contactează o firmă de PR, publicitate, consultanță sau alte chestii din zona asta, în care traficul de influență poate fi mascat. Pasul doi, se stabilesc două obiective, unul de acoperire, declarat, care va fi trecut în contract, al doilea, cel acoperit, care nu va apărea ca obiect al contractului. Pasul trei, se stabilesc bugetele. Unul va fi la vedere și va fi justificat prin prestarea serviciilor pentru obiectul declarat, altul, va fi la negru, banii vor fi plătiți cu servieta și vor acoperi costurile și onorariile pentru realizarea scopului real, cel clandestin, nedeclarat. Din aceste sume, albe și negre, se trece în pasul patru la plata jurnaliștilor.
Ca să poată fi compromiși public, cum spuneam, este nevoie de presă. Am o rugăminte la cei care se ocupă de această crimă, pe care îi știu, iar ei mă cunosc, cu fratele unuia dintre am fost chiar coleg ani buni: să-i ocolească cu desăvârșire pe jurnaliștii din Trustul nostru. Marius, te rog o singură dată! Lasă-ne oamenii în pace!”, a scris Mirel Curea.