Mirela Vaida lămurește zvonurile conform cărora emisiunea ”Acces direct” ar fi fost scoasă din grila Antena 1. Mai exact, aceasta susține că show-ul moderat de ea nu va fi scos din grila Antena 1, ci va fi difuzat pe două posturi.
De menționat este faptul că reacția vedetei vine după ce în presă, au apărut zvonuri conform cărora, din luna ianuarie a lui 2022, emisiunea „Acces direct” nu va mai fi difuzată pe Antena 1, ci pe Antena Stars.
Astfel, în contextul în care reprezentații televiziunii nu au venit cu un comunicat oficial referitor la acest subiect, Mirela Vaida a făcut declarații în direct la TV despre aceste schimbări.
Ea a explicat că emisiunea pe care o prezintă va fi prezentată pe două posturi, astfel că volumul de muncă va fi unul mult mai mare. Totodată, ea a precizat că speră că a dat o veste bună telespectatorilor, iar cei care mai au vești sunt invitați să îi transmită și el informațiile.
Adevărul despre emisiunea ”Acces direct”
„Nu e adevărat. «Acces direct» nu se scoate din grila Antenei 1, rămâne pe Antena 1, vor fi niște modificări de program ca orice grilă dinamică, e o emisiune veche de 14 ani, care se va lungi cu o oră și se va emite pe două posturi. Ce să vă zic, o să muncim mai mult, o să fim și pe Antena 1 și pe Antena Stars, dacă dumneavoastră asta credeți că înseamnă că ieșim din grilă poate știți dumneavoastră mai multe și așteptam să aflăm și noi.
Dar noi nu știm decât ceea ce v-am comunicat și dumneavoastră, deci eu cred că am venit cu o veste bună, dar dacă aveți dumneavoastră alte vești să ni le spuneți, noi nu avem altele”, a spus Mirela Vaida la „Acces direct”, conform spynews.ro.
Totodată, prezentatoarea de la Antena 1 a mai adăugat că pregătirile au început deja, vor avea loc schimbări, mai ales că și durata emisiunii va fi mai mare.
„Acestea sunt (n.r. – informațiile) până în aceste moment și pentru a lungi emisiunea avem nevoie de puțină pregătire, e nevoie de o echipă, de mai multe lucruri și muncim să le punem la punct”, a mai spus prezentatoarea „Acces Direct”.
Amintim faptul că emisiunea „Acces direct”, difuzată de Antena 1, a atras numeroase critici din cauza modului în care abordează subiecte grave, precum violența domestică și abuzurile sexuale. Totodată, din cauza sesizărilor făcute de telespectatori, show-ul ar fi primit mai multe sancțiuni în ultimii ani.