Mirela Vaida a dat detalii despre atacul cu bolovanul din emisiunea „Acces Direct”. Deși mulți au acuzat-o că totul a fost regizat, prezentatoarea neagă acuzațiile.
Prezentatoarea Mirela Vaida a oferit detalii cutremurătoare despre momentul atacului cu bolovanul în timp ce prezenta emisiunea „Acces Direct”. Ea a vorbit despre acest subiect în cadrul unui interviu acordat în podcastul „Gând la gând cu Teo”.
Mirela Vaida, detalii despre atacul cu bolovanul de la „Acces Direct”
Ea a vorbit despre impactul emoțional profund pe care l-a avut incidentul, precizând că în direct orice lucru neașteptat se poate întâmpla.
„Ai fost printre puținii oameni care m-au sunat. Eu eram în drum spre munte pentru că fusese organizat acel weekend cu familia. Pe copii îi trimisesem dinainte cu soțul meu, Alex, la munte, după care Alex a stat acolo cu niște prieteni și a venit să mă ia pe mine, ca să nu mai vin eu cu o altă mașină. Fix în seara nenorocirii, soțul meu era pe drum.
Am apucat să-i scriu doar ‘Nu te speria’. Mi-am imaginat că va izbucni în presă și va fi peste tot. I-am zis că sunt bine, dar plângeam. Abia mă puteam ține. În drum spre munte în timp ce plângeam, că am plâns tot drumul cu soțul meu la volan, tu (n.r. Teo Trandafir) m-ai sunat.
Când ți-am auzit vocea am început și mai tare să plâng, pentru că știam că tu ești un om care poate rezona cu ce simte un prezentator în direct în astfel de situații. Directul în sine este un foc continuu. Se poate întâmpla orice în direct.
Poate să vină un cutremur, poate să cadă ceva, să pice luminile, tavanul, orice. Poate să aibă o criză de epilepsie un invitat, cum mi s-a mai întâmplat sau, iată, un lucru și mai neașteptat să zboare un pietroi pe tine efectiv în direct, în primele secunde când tu ești cu ochii în camere și în lumini”, a spus Mirela Vaida.
Lumea a acuzat-o că totul a fost regizat
Mirela Vaida a mai adăugat că mulți au acuzat-o că incidentul a fost regizat, însă ea a negat vehement aceste speculații, afirmând că nu și-ar fi pus niciodată în pericol sănătatea sau integritatea.
De asemenea, a dezvăluit că a avut nevoie de securitate și gardă de corp non-stop timp de două luni după incident și că această experiență i-a afectat profund viața și pe cea a familiei sale.
„Multă lume m-a acuzat că noi am regizat asta. Lumea știa că noi facem chestii senzaționale, dar eu nu fac chestii senzaționale pe sănătatea mea sau pe sufletul meu. Că vor invitații să facă ei chestii senzaționale pe care le aprobi în prealabil cu ei, da, e problema lor, e viața lor, dar aici era o chestiune la care nu se aștepta nimeni. Am rămas toți șocați.
S-a spart podeaua, iar femeia aceea a trebuit să fie ținută de câțiva colegi de-ai mei care au avut inspirația să găsească o draperie mare din catifea să o acopere, să o îmbrace și să o țină acolo până a venit Poliția. (…)
Două luni de zile după acel eveniment am avut securitate și pază de corp non-stop. Cine mă vedea credea că sunt Madonna. Nu, nu eram Madonna. Eram un suflet hăituit. Așa mă simțeam. Aveam mașină de securitate și înainte și după mine, în spatele meu. Eu mergeam în mijloc și așa mă duceau până acasă la Snagov, 30 de km”, a mai declarat Mirela Vaida.
Abia ulterior le-a explicat copiilor ce s-a întâmplat
Pentru a-și proteja copiii de impactul negativ al evenimentului, Mirela Vaida a fost nevoită să le ascundă adevărul inițial, însă, în cele din urmă, le-a dezvăluit totul, explicându-le că „lumea este rea” și că trebuie să fie vigilenți.
„Copiii când se duc la școală nu află ce spun copiii la școală, află ce spun părinții acasă despre situația mea. Asta a fost cea mai mare luptă. Am simțit o empatie din partea grupului de părinți de la clase. Fiica mea era în clasa pregătitoare și băieții erau la grădiniță.
Am simțit înțelegerea din partea tuturor cadrelor didactice care au știut să păstreze discreția. Am simțit și din partea părinților. Copiii mei doar atât mi-au spus: ‘Mami s-a jucat cineva cu tine de-a rațele și vânătorii?’ sau ceva de genul acesta. Le-am afirmat că s-a jucat cineva cu mine.
Eu am mai căutat pe internet, pe YouTube. Am căutat Mirela Vaida și apărea bolovanul, apoi piesele, că așa e algoritmul. Copiii m-au întrebat de ce țipam, de ce plângeam. Sigur că mutam. (…) Acum când au mai crescut le-am spus că lumea e rea. Le-am spus că eu nu mă jucam de-a rațele și vânătorii, ci că a intrat un om puțin bolnav și să aibă grijă să nu se întâmple ceva asemănător la școală”, a mai declarat prezentatoarea, potrivit România TV.