Prezentatoarea emisiunii Acces Direct nu a refuzat niciodată o schimbare de look atunci când și-a dorit-o. Ei bine, de data aceasta, Mirela Vaida s-a lăsat pe mâna unei specialiste și s-a tuns scurt.

Bineînțeles, nu a ezitat că împărtășească rezultatul cu prietenii săi virtuali. Aceasta le-a cerut părerea, precizând că i s-a spus de către colegi să este prea „corporatistă” și „serioasă”.

„N-am mai rezistat! M-am tuns. Colegii zic că sunt prea „corporatistă” și „serioasă”. Voi ce ziceți?”, a scris Mirela Vaida pe Instagram.

Sursa: Instagram

„Așa trebuie să fie o femeie, ca tine”, „Ce frumos îți stă așa”, „Corporatistă sau nu….ești superbă ca de obicei!”, sunt doar câteva dintre părerile fanilor prezentatoarei TV, scrie Wowbiz.ro.

Decizie definitivă în cazul femeii care a agresat-o pe Mirela Vaida

A fost luată o decizie definitivă în cazul Antoanelei Grigoraș, femeia care a atacat-o pe Mirela Vaida chiar în platourile de filmare. Aceasta va rămâne închisă, după cum au stabilit magistrații, pe data de 18 ianuarie.

Au trecut aproape doi ani de când agresoarea a încercat să îi facă rău Mirelei Vaida, însă magistrații au luat o decizie definitivă în acest caz.

Antoanela Grigoraș, femeia care a venit goală în platoul emisiunii TV „Acces Direct” cu un bolovan, în încercarea de a-l arunca spre prezentatoarea TV, va rămâne în închisoare. Femeia a încercat contestarea deciziei de internare la Spitalul de Psihiatrie, însă judecătorii au luat o decizie radicală și au respins-o, relatează Spy News.

„Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea GRIGORAȘ ANTOANELA JAQUELINE și menține încheierea contestată. Obligă inculpata la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, au decis recent magistrații.

Dosarul fusese clasat de către procurori

Vă amintim că, în cazul tentativei de omor, procurorii au clasat dosarul, justificând că Antoanela Grigoraș nu ar fi vrut să-i facă rău Mirelei Vaida atunci când a aruncat spre ea cu o bucată de bordură ce cântărea câteva kilograme. Vedeta însă a contestat decizia, iar judecătorii au dispus ca ancheta să fie reluată.

„Admite plângerea formulată Vaida Elena Mirela, împotriva Ordonanței de clasare nr. 1521/P/2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conformată prin ordonanța nr. 147/II-2/2021 a prim procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul București. Desființează soluția atacată și trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală. În temeiul disp. art. 275 al. 3 din C.pr.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, stabileau judecătorii în urmă cu un an de zile.