Vedeta Antenei 1, Mirela Vaida, are parte numai de probleme în ultima vreme. Ultima veste pare că i-a pus capac. După ameninţările la care a fost supusă, vedeta a păţit-o din nou. Are probleme în familie. S-a aflat ce a păţit mezinul familiei.
Veşti proaste pe bandă rulantă pentru Mirela Vaida. Vedeta de la Acces Direct a fost ameninţată în nenumărate rânduri în timpul emisiunii de la Antena 1. Acum, problemele s-au mutat în rândul familiei.
Mirela Vaida, probleme cu mezinul familiei
Băiatul cel mic al Mirelei Vaida a călcat strâmb și acum are piciorul imobilizat. Faptul că nu-l vede alergând sau jucându-se cu frații mai mari o întristează pe Mirela Vaida. Ultimele imagini surprinse de către cei de la evz.ro cu vedeta spun totul.
Pe lângă proiectele profesionale pe care le are la televiziune şi nu numai, Mirela Vaida îşi face timp să stea şi alături de cei mici. Vedeta de la Acces direct are trei copii, Carla (6 ani), Vladimir (5 ani) și Tudor (2 ani).
Deşi a încercat să nu aducă problemele și tensiunile de pe platoul emisiunii „Acces Direct” acasă și cei mici să nu fie afectați, se pare că problemele se țin scai de Vaida și familia ei.
Imagini inedite cu Mirela Vaida
Mirela Vaida a fost surprinsă în parc alături de soțul ei, Alexandru, și de cei trei copiii. Asemenea multor familii cu copiii și cea a actriței a făcut o tradiție în a merge cu copiii în parc la fiecare sfârșit de săptămână.
Dacă până acum micuții se bucurau de prezența părinților și alergau împreună pe aleile din parcul Herăstrău sau Bordei, acolo unde obișnuiesc să-și petreacă timpul liber, în weekend-ul trecut mezinul familiei a fost imobilizat în cărucior.
Băiețelul în vârstă de doi ani nu s-a putut juca deoarece avea piciorul stâng în ghips. Pentru ca cei mari să nu fie privați de activitățile lor din parc, Mirela și Alexandru Vaida și-au împărțit sarcinile. Prezentatoarea TV a rămas cu copiii mai mari, iar bărbatului i-a revenit șansa de a plimba căruciorul lui Tudor.
Mirela Vaida, probleme de sănătate
Nu doar mezinul familiei a ajuns pe mâna medicilor. Şi prezentatoarea TV are probleme cu respirația, din cauza unei deviații de sept, accentuată de o operație nereușită. După ce a fost la un prim control, prezentatoarea TV a fost convinsă să-și rezolve problema de sănătate, dar și să îndrepte nasul.
„Cred că știți ce nas strâmb am, din naștere! M-am născut cu o deviație de sept. Am încercat să o repar, prin operație cu „dalta și ciocanul”, în cu 17 ani. A ieșit și mai strâmb. Și uite așa, mi-a fost frică să mai încerc. Dar am auzit de o procedură revoluționară pentru astfel de probleme, fără „daltă” și „ciocan”.
Rinoplastia ultrasonică presupune manipularea oaselor nazale cu ajutorul unui aparat, adică tăierea și șlefuirea lor cu ajutorul ultrasunetelor. Această abordare este mult mai puțin traumatică, adică fără durere, vânătăi, fără tampoane și comprese în nas, respirație pe nas imediat la trezirea din operație, recuperare rapidă.
Să vă țineți bine când voi apărea cu un nas drept și cârn, ca la 20 de ani”, a povestit Vaida despre operația estetică la care urmează să fie supusă.