Fondatorul trupei No Name a fost iubitul Mirelei Vaida
Mirela Vaida se bucură zilnic de admirația telespectatorilor din România. Deși vedeta le spune oamenilor aproape tot ce se întâmplă în viața ei profesională, puține persoane cunosc detalii despre viața ei personală.
De exemplu, puțini oameni știu cu cine s-a iubit prezentatoarea TV înainte de a se căsători cu soțul ei, Alexandru Vaida, cu care are împreună trei copii frumoși și sănătoși.
Aparent, în urmă cu 20 de ani, un cântăreț tânăr i-a furat inima Mirelei Vaida. Timp de un an de zile, prezentatoarea TV a avut o relație amoroasă cu fondatorul trupei No Name, Claudiu Popescu.
Aceștia s-au cunoscut în anul 2002, atunci când Mirela Vaida participa la festivaluri de muzică, unde a și câștigat un casting în urma căruia a devenit membră a trupei de fete Ho-RA.
„Pentru viitorii ei fani, avem o veste buna: Mirela este singură. Din februarie s-a despărțit de iubitul ei, Claudiu de la No-Name”, scria presa în anul 2003.
Anii au trecut, iar Mirela Vaida s-a măritat cu afaceristul Alexandru Vaida, cu care are împreună trei copii, și și-a creat o frumoasă carieră în televiziune, în timp ce fostul ei iubit, Claudiu Popescu, s-a retras din muzică, după ce trupa sa s-a destrămat, relatează WOWbiz.
În prezent, Mirela Vaida își mai dorește alți doi copii, preferabil gemeni deoarece ar fi mai simplu pentru ea să îi îngrijească.
„Două fete aș mai face, două, dacă mi le-ar da Dumnezeu gemene, ca să scap din prima, vai, aș fi cea mai fericită. Avem și nume pentru ele.
Numai că e timp pentru toate, dacă îți dă Dumnezeu înseamnă că știi să le duci. Ne luăm cu treabă zi de zi, venim obosiți acasă, suntem rupți”, spunea recent Mirela Vaida, potrivit Cancan.
Mirela Vaida se teme pentru viața ei: „Nimeni nu face nimic și ea tot o să vină”
Deși are parte de tot ce își dorește pe plan personal, prezentatoarea TV nu se poate bucura de aceeași liniște și la locul de muncă. Amintim faptul că, recent, Mirela Vaida a trecut, din nou, prin clipe de groază din cauza atacurilor repetate din partea Antoanelei, femeia care a aruncat cu cărămizi în platoul emisiunii Acces Direct.
În prezent, Mirela Vaida este ferm convinsă că Antoanela va lovi din nou și este extrem de dezamagită de reacția autorităților, care au lăsat-o liberă, în loc să o trimită după gratii pentru faptele sale. Din acest motiv, Mirela Vaida i-a transmis un mesaj deputatului Dumitru Coarnă, fost preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor.
„Domnule Coarnă, mai vorbiți undeva, în Parlament, să se întâmple ceva, pentru că nimeni nu face nimic și ea tot o să vină aici, știți, nu?! O să îmi spargă câte o mașină, câte o mașină, dar dacă nu cumva îmi dă mie în cap, la un moment dat, ca să termine și încheiem discuția”, s-a plâns Mirela Vaida chiar în direct, în timpul emisiunii TV „Acces Direct”.