Mirela Vaida trece printr-o traumă de nedescris
Vedeta a punctat că îi mulțumește „lui Dumnezeu pentru fiecare zi” în care ajunge acasă. Totodată, Mirela Vaida explică faptul că trece de două luni de zile printr-o „traumă de nedescris”.
„Pot să spun că am început să mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care ajung acasă. Atunci când știi că ești moderator și că totul este în mâini tale ai acea forță și, mai ales după un astfel de șoc, am adrenalina aceea care mă ține vie, îmi dă nerv, și mă face să fiu vocală.
În momentul în care plec de acolo și mă schimb de haine eu sunt doar un om. Și sunt un om extrem de vulnerabil, care de două luni de zile trec printr-o traumă de nedescris pe care am încercat să n-o arăt și sunt un om care nu vrea decât să ducă o viață normală, liniștită”, a declarat Mirela Vaida în emisiunea lui Mihai Gâdea.
Mirela Vaida a răbufnit!
Mirela Vaida a reacționat după ce femeia a revenit la fel ca la atacul din luna martie și a spart geamurile sediului Acces Direct, cerându-i din nou bani prezentatoarei.
„Să mă lase în pace! Dacă un om are o idee fixă și are și niște probleme și niște tulburări, eu sunt convinsă că ea va încerca să facă tot posibilul să ducă acest plan la bun sfârșit.
Eu nu am o problemă neapărat cu oamenii bolnavi, că de aia sunt bolnavi. Ce să le ceri dacă sunt bolnavi! Dar atunci trebuie izolați sau ținuți în niște spitale până la vindecare sau trebuie, nu știu, dacă au discernământ, pune-i la pușcărie! Fă ceva! Fă ceva și apără-mă! Apără-mă, pe mine, cetățean al României. Tu, instituție a statului, apără-mă!”, a transmis Mirela Vaida în direct, la „Acces Direct”.