Ediţia de marţi seară a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” este una cu adevărat specială! Jurnalista Kanal D va sta faţă în faţă cu fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Ce întrebări incomode îi va adresa Denise Rifai acestuia?
Emisiune tensionată în această seară pe Kanal D! Începând cu ora 23:00, invitatul jurnalistei Denise Rifai, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, este Miron Cozma.
„Nu îmi este frică de acest adevăr”
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului va răspunde tirului de întrebări menite să facă lumina în viața acestuia. Un subiect intens abordat la „40 de întrebări” este cel legat de mineriadele din 1991 și 1999, evenimente care au bulversat societatea românească.
Denise Rifai l-a întrebat direct pe Miron Cozma „Cine a chemat minerii la București, în 1990?”
„Vă spun cu toată responsabilitatea… și nu îmi este frică de acest adevăr”, este parte din răspunsul fostului lider al minerilor.
Miron Cozma, supus unui adevărat tir de întrebări
Iar Denise Rifai i-a mai adresat multe alte întrebări interesante lui Miron Cozma: „Cine a orchestrat minerada?”, „De ce v-a mulțumit Ion Iliescu?”, „L-ați ajutat pe Ion Iliescu să dea jos Guvernul Român?”, „Cine v-a asigurat viața de lux în închisoare?”, „Au fost tentativele de asasinat adevăr sau ficțiune?”, „Cum ați ajuns din liderul minerilor o victimă?” sau „A fost Marinela Nițu marea dumneavoastră iubire?”
Toate răspunsurile date de fostul lider al minerilor din Valea Jiului le puteţi viziona în ediția de marți a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la ora 23:00, la Kanal D!
Ameninţări cu o nouă mineriardă, lansate la adresa lui Florin Cîţu
La finalul lunii februarie a acestui an, Miron Cozma a lansat o serie de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate la adresa premierului Florin Cîţu.
Invitat la România TV pentru a vorbi despre situația minerilor din Valea Jiului, dar și despre salariile acestora, fostul lider al ortacilor s-a dezlănţuit la adresa şefului Guvernului.
„Îi spun inclusiv premierului Cîţu. Citeşte istoria evenimentelor cu mineri! În 1991, am schimbat un Guvern cu 10.000 de mineri, cu Armata în stradă. În 1999, am schimbat Guvernul Radu Vasile cu 7.000 de mineri.
La ora asta, 4.000 de mineri din Valea Jiului şi cu 7.000 din Gorj. Sunt 11.000, Cîţule! Dacă vrei o mineriadă, pot să o fac oricând! Iar tu nu ai cum să mă opreşti pe mine! Nici tu, nici alţii!”, a declarat atunci Miron Cozma.