Permanent când se schimbă garnitura politică, prin alegeri sau mai nou prin înţelegeri de culise, nici că ar avea importanţă, la agricultură se aduce în discuţie printre altele, ferma de familie, cea care ar trebui să reprezinte clasa de mijloc în acest sector şi care ar trebui să stea la baza siguranţei alimentare a acestui popor, dar din păcate afară de multe vorbe şi mai multe lozinci, lucrurile au rămas împotmolite.
Mulţi dintre aceşti demnitari au sesizat de-a lungul timpului, sau asta au lăsat să se înţeleagă, că ceva nu merge în formarea, consolidarea şi dezvoltarea acestor ferme, dar din păcate puţini dintre aceşti ,,corifei’’ de-a dreptul ai agriculturii româneşti (asta ca să nu zic că nici unul) au priceput despre ce este vorba, asta ca să nu zic că poate au priceput problemele dar nu au vrut să şi le rezolve, ceea ce ar fi mult mai grav.
Nu vorbim (încă) de actuala echipă ministerială, care deocamdată abia îşi caută drumul prin hăţişurile agriculturii româneşti şi încă aşteptăm să vedem dacă va exista vreo orientare strategică pentru a reuşi aşezarea structurilor agricole pe un făgaş care măcar să dea speranţa unei viitoare normalităţi.
De multe ori se arată bombastic, fel de fel de motive care nu permit structurarea fermelor de familie şi se invocă probleme geostrategice, măsuri, directive, programe naţionale sau europene, strategii sau analize, dar din păcate nimeni nu are urechi să audă lucrurile simple spuse de mult prea mulţi fermieri şi relatate în mod repetat până la obsesie de presa agricolă. Ce înseamnă când ajungi în funcţiile politice să începi să suferi de autosuficienţă, să nu poţi avea capacitatea de a dialoga în mod civilizat indiferent de persoana din faţa ta, iar discuţiile purtate se termină în maxim 2-3 propoziţii, în condiţiile în care formarea unor fraze depăşeşte de cele mai multe ori capacitatea multora dintre politicieni, dovadă că mulţi dintre ei nici măcar nu au curajul să ia cuvântul în Parlament de exemplu pe parcursul a 1-2 legislaturi, adică în 4-8 ani. Oare de cât timp au nevoie?
Dar să revenim la ferma de familie şi să ne gândim oare de ce nu putem să face faţă importurilor şi concurenţei din ţări foste ,,pretine şi vecine’’ cum ar fi Polonia, Ungaria sau Cehia şi fără a îndrăzni să vorbim de cele din vestul Europei, gen Franţa, Germania sau Belgia? Hai împreună prin acest material să desfacem un pic firul în mai multe elemente simple, dar invizibile din păcate pentru clasa politică.
Să luam exemplul unui tânăr imaginar Vasile, care cu ajutorul familiei şi a ,,programelor generoase’’ ale Ministerului Agriculturii (cele care vor fi, nu cele care sunt), primeşte 50 ha în concesiune şi poate mai reuşeşte să arendeze încă 50 ha de la proprietarii din zona respectivă (ce glumă bună vor zice mulţi), iar apoi doreşte şi el în conformitate cu îndemnurile conducerii politice, să îşi asume recomandarea de a adăuga plus valoare la sectorul vegetal prin zootehnie şi o mică procesare de fermă. Ei fraţilor, nici nu ştiţi ce mare greşeală a făcut tânărul Vasile, chiar mai mare decât dacă ar fi acceptat o căsătorie aranjată de părinţi ca pe vremuri. De ce spun asta? Păi să vedem un pic realitatea, mult prea cunoscută de cei mulţi din acest sector.
Ca să facem sediul fermei unde să ţinem utilajele, să avem grajdul şi spatiile de depozitare a furajelor, sala de muls şi altele, trebuie să găsim un teren în afara vetrei satului, care să presupunem că se reuşeşte a fi găsit, apoi trebuie să facem un gard şi să angajăm trei paznici. De ce trei? Fiindcă aşa zice legea, trebuie să asiguri pază pe toată durata săptămânii, sau dacă se întâmplă să fi furat, ceea ce nu este prea greu, mai primeşti şi amendă de vreo 10-15.000 de lei fiindcă nu ai luat măsuri preventive de a evita furturile. La noi nu se gândeşte statul, că el prin cei care sunt plătiţi şi responsabili să protejeze avutul, adică poliţie şi jandarmerie, trebuie să îl scutească pe fermier de aceste obligaţii, aşa cum este pe la alţii în străinătate unde se tot duc demnitarii noştri să se adape de cunoaştere, dar mereu găsesc robinetul închis şi se întorc cum au plecat.
Dar mergem cu ambiţie mai departe şi achiziţionăm şi cca 30-40 văcuţe pe care le ducem la păşune. Hmm, altă glumă, altă cheltuială, deoarece dacă această păşune nu este lângă fermă, mai înseamnă încă cel puţin doi îngrijitori, fiindcă vaca mănâncă şapte zile din şapte, iar programul îngrijitorului legal cu ore suplimentare nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână. Dar de ce nu lăsăm vacile pe câmp ca în vestul Europei, doar cu gard electric? Simplu, fiindcă la noi animalele dispar din grajd, darmite de pe păşune, iar apoi tot fermierul este pedepsit fiindcă nu a luat măsuri de prevenire. Dacă cumva îl prinzi pe hoţ, chiar şi în flagrant, nu ai voie să pui mâna pe par să îl altoieşti, ci trebuie politicos să îl legitimezi şi să îl întrebi fără să îl sperii dacă îl poţi deranja cu câteva întrebări despre scopul şi durata vizitei acestuia, fiindcă nu este aşa, dreptate face doar instanţa.
Cum, păi vedem în fiecare zi la televizor. Pentru mine nu este o problemă că magistraţii au pensii speciale, pentru mine este o problemă fiindcă le au degeaba şi nu fac nimic pentru ele, ajungând în situaţia în care deciziile sunt din ce în ce mai strigătoare la cer, iar borfaşi şi violatori ies pe bandă rulantă liberi, în condiţiile în care mulţi dintre magistrati cu prea multă largheţe îi lasă liberi, pe fel de fel de chichiţe juridice doar de ei înţelese.
Acum revenind la ferma noastră, cineva trebuie să facă şi prelucrarea laptelui, iar dacă vrei să ai un preţ bun la desfacere, cum îşi doreşte şi tânărul nostru Vasile, trebuie să faci specialităţi, gen brânzeturi maturate, unt, caşcaval, etc, ceea ce ocupă ziua unui alt angajat, iar aici se adaugă apoi şi alte activităţi, cum ar fi curăţenia, ambalarea, şi plus alte mici activităţi gospodăreşti prin fermă, care şi acelea trebuiesc făcute.
Încet, încet, am ajuns la 6 angajaţi, care trebuiesc plătiţi şi care cu toate taxele incluse la nivelul doar de salariu minim şi tichetele de masă duc costurile la cca 50.000 lei angajat/an, adică cca 300.000 lei/an.
Dar oare ce face fermierul? El de ce nu munceşte? Ba da munceşte, fiindcă pe de-o parte este cel care în exemplul nostru lucrează cele 100 ha, dar apoi are şi alte griji, care nici nu le gândim la prima vedere cum ar fi: face bonurile de consum pentru toate inputurile pentru fermă, face toate actele pentru laptele muls şi procesat, face bonuri de intrare pentru produsele lactate finite, face avize de însoţire şi facturi pentru marfa livrată. Am terminat? Nu încă, fiindcă vin apoi altele, gen: autorizaţie mediu, având zootehnie şi procesare, autorizaţie DSP, autorizaţie DSV, autorizaţie pompieri, autorizaţie fitosanitară şi poate altele care îmi scapă.
Apoi începem să gândim strategic şi să lucrăm nu singuri, ci împreună cu consultanţi angajaţi, la planul de protecţie a datelor personale, planul de pază şi protecţie contra furturilor, planul de intervenţie PSI, planul de organizare SSM şi altele după caz. Doar suntem ditamai corporaţia şi influenţăm direct şi ireversibil PIB-ul României, de aceea trebuie să face toate aceste lucruri. Iar ca să nu se plictisească fermierul, cel puţin odată pe an o parte din legislaţie se schimbă sau se adaugă ceva nou, şi iar se apucă acesta de lucru, sau plăteşte pentru asta.
Asta nu înseamnă că în aceeaşi perioadă nu mai lucrează şi la alte adosare cum ar fi contabilitatea şi angajăm pentru asta o firma de specialitate, sau ne ocupăm de protecţia muncii şi PSI pentru angajaţi şi avem şi aici o firmă de SSM şi PSI, cineva ne mai îngrijeşte şi animalele şi avem contract cu medicul veterinar, apoi poate ne mai trebuie şi consultanţă legală şi avem un contract cu un avocat şi încă altele.
Toate aceste contracte cu diverşi se duce la cca 4-6000 lei/lună, poate şi mai mult în funcţie de fermă, deci încă 50-70.000 lei/an.
Dar de exemplu pentru ce ne trebuie avocat? A se vede că nu sunteţi de pe aici, păi când încep să vină cei de la APIA pentru culturile vegetale, apoi pentru animale, vine apoi DSV (sanitar veterinar), pleacă aceştia şi vin cei de la DSP (sănătate publică), apoi când să îţi tragi sufletul intră pe uşă Garda Financiară şi aşteaptă la uşă Garda de Mediu, pleacă şi aceştia şi vine ANAF, urmat îndeaproapre de pompieri, iar la final cu o intrare apoteotică apar cei de la ITM, dar şi aici cu două echipe, una pe contracte de muncă şi una pentru regulile de protecţia muncii. Uff şi apoi eşti liber? Nu fiindcă poliţia economică controlează fel de fel de firme de trading cereale şi îţi mai controlează şi ei actele, iar la urmă vin şi cei de la fitosanitar şi la final ca un corolar mai apare şi echipa Primăriei şi după caz poate ai şi bucuria uneia de la Direcţia Agricolă.
Aţi înţeles de ce aveţi nevoie de avocat? Nu mai vorbim dacă vreţi să faceţi o construcţie, deoarece mai vin alte controale şi acolo.
Ce mai face fermierul afară de cele de mai sus? Păi după toate astea fuge la bancă unde mai pierde alt timp până obţine un credit, după care fuge la firmele de utilaje şi la cele de leasing pentru a le putea cumpăra. Mai merge la clienţi unde să îşi vândă produsele şi mai fuge şi pe la firmele de inputuri pentru ce îi trebuie la înfiinţarea şi îngrijirea culturilor de câmp.
Să mai vorbim că vrem să se pună la punct cu tehnologiile moderne sau cu legislaţia, când ambele se schimbă zilnic, dar fără scuză în cazul legilor?
Dar cum o fi la cei cu care ne comparăm, dar şi concurăm? Simplu, lui nu îi trebuiesc trei paznici pentru fermă şi nici doi îngrijitori pentru animale, deoarece la fermă nu se fură de principiu (nu vorbim de excepţii), iar animalele le găsesşti tot pe câmp şi a doua zi.
Apoi el, fermierul de la alţii, fie polonez sau francez, pentru procesarea laptelui sau să îl ajute în fermă în anumite momente, găseşte persoane cu program part time, lucrurile fiind foarte bine reglementate, iar în rest îi trebuie doar o firmă de contabilitate şi contractul cu camera agricolă pentru consultanţă tehnică. În rest totul este pe proprie răspundere, dar dacă cineva îl prinde că nu respectă calitatea produselor sau cerinţele legale, îşi pierde dreptul de a mai profesa în acest domeniu, sau dacă scapă mai uşor, amenda o ţine minte toată viaţa. Dacă lucrurile sunt grave, înfundă şi puşcăria, iar judecătorul nu se gândeşte foarte mult înainte de a-i da pedeapsa maximă şi care nu se reduce apoi.
Uite aşa, fermierul din alte părţi economiseşte aproape 60-70.000 euro/an la o fermă de acest tip, deoarece face economii cu forţa de muncă, face economii neavând amenzile de la noi, face economii cu dobânzile de acolo faţă de cele de aici şi multe altele. Înţelege-ti oameni buni de ce nu suntem competitivi cu ferma de familie, nu fiindcă cei mari îi mănâncă pe cei mici, ci fiindcă statul îi mănâncă pe toţi, iar pe ici pe colo mai pun umărul şi alţii, vezi politicieni, parlamentari, funcţionari, o ,,breaslă’’ mult prea costisitoare şi mult prea slab pregătită. Iar despre caracter ce să mai vorbim.
Iar la final, statului îi şi pute, dar oare nu îl doare propria incompetenţă? Nu fiindcă în acest caz fiecare instituţie publică ar fi fost un spital de tratament boli nervoase. Hai să nu fim cărcotaşi, dar putem?
Şi în aceste condiţii noi chiar credem că Vasile se va întoarce din străinătate să se apuce de agricultură în Romănia, sau va veni doar să îl ia şi pe vărul Ion care este pe cale de a face cea mai mare greşeală, adică să îşi facă o fermă de familie aici, la noi. Iar dacă ferma ar fi doar de 30-40 ha, să ştiţi că nu scad cine ştie ce costurile, deci problemele sunt aceleaşi. Dar nu contează, ei încă un mandat să mai primească. Cine? Geostrategii de elită ai agriculturii româneşti, care sunt şi politicieni, iar munca şi înţelepciunea le pute.