Miruna Pascu, mama autorului accidentului din 2 Mai în urma căruia au murit 2 tineri, a primit o decizie definitivă din partea Curții de Apel București.
Miruna Pascu rămâne în arest preventiv timp de 30 de zile
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis două persoane la 2 Mai, va fi încarcerată pentru 30 de zile. Decizia definitivă a fost luată joi, 21 septembrie, de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Ea a venit ca răspuns la contestația inculpatei față de verdictul Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă pentru 30 de zile. CAB a respins această decizie drept nefondată.
Vă amintim că Miruna Pascu a fost pusă în arest preventiv săptămâna trecută. Propunerea a fost făcută de procurorii DIICOT. Aceștia au adus dovezi potrivit cărora inculpata a influențat, constrâns și amenințat un martor-cheie. Ea ar fi încercat să compromită ancheta penală derulată în cazul fiului său.
Mama lui Vlad Pascu ar fi „exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”, anunță DIICOT.
Referatul cu propunerea de arestare emis de DIICOT conține și transcrieri incriminatoare ale unor convorbiri dintre Miruna Pascu și fiul ei, dar și cu anumiți martori sau alte persoane.
Mama lui Vlad Pascu a amenințat-o pe martora-cheie
Referatul de arestare arată că Miruna a amenințat-o prin telefon pe martora-cheie spunându-i că dacă va refuza să se întâlnească cu ea sau dacă va vorbi despre faptele fiului său, va furniza presei informații compromițătoare cu ea.
În total, două tinere au denunțat-o pe Miruna Pascu pe motiv că le-ar fi amenințat.
„Pascu Miruna mi-a spus că dacă voi spune adevărul, în sensul că eu consumam împreună cu Pascu Vlad, voi intra la DIICOT martor și voi ieși inculpat, pentru consum de droguri. (…)
De altfel, mi-a și zis să șterg totul din telefon ca să nu-mi ia procurorul telefonul, pentru că există riscul să vin cu telefonul la DIICOT și să plec fără el. De asemenea, mi-a spus că dacă dau declarație, pot să nici nu mă mai întorc acasă, în sensul că aș putea fi arestată și că ce declar ca martor ar putea fi folosit împotriva mea. (…)
La fel și faptul că niște filme sau poze cu mine aflate sub influența drogurilor ar putea să apară în presă, așa cum amenințase în mesaj. În cadrul discuției, mi-a spus că sunt labilă psihic și proastă. (…)
M-am simțit amenințată și de statutul social și de poziția de pe care îmi vorbea Pascu Miruna, care este o persoană cu bani și relații”, a precizat o tânără, martoră în acest caz, potrivit DIICOT.