Cifra de afaceri din economie a depăşit 609 miliarde de lei, în primul semestru, în creştere cu 9,5% faţă de perioada similară din 2016, iar profitul brut a urcat cu 8,4%, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, în Plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple depusă de Opoziţie, prin care se cere demisia acestuia.
"În primul semestru din 2017, conform datelor din bilanţurile contabile, cifra de afaceri pe total economie a depăşit 609 miliarde lei, în creştere cu 9,5% faţă de semestrul I din 2016. De asemenea, profitul brut a crescut cu 8,4%, conducând la o rată a profitabilităţii de 6%. Nivelul disponibilităţilor în lei şi valută la dispoziţia Trezoreriei statului aflate în soldul contului curent general al Trezoreriei la această dată acoperă peste şapte luni necesar brut de finanţare. MFP a obţinut cel mai scăzut cost istoric pentru maturitate la euroobligaţiuni în valoare de un miliard de euro, cea mai mică dobândă obţinută de România vreodată", a spus Mişa.
El le-a mulţumit senatorilor, la începutul discursului, pentru "oportunitatea de a prezenta situaţia economică".
"Vă mulţumesc pentru oportunitatea oferită de a prezenta situaţia bugetară, situaţia economică incomparabil mai bună decât în 2016, precum şi principalele măsuri întreprinse. România se situează în acest moment printre cele mai dinamice economii ale UE, iar direcţia de dezvoltare este apreciată de investitori şi organisme internaţionale. Acum România înregistrează a doua creştere economică din UE, de 6,1%, după Malta, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătăţirea nivelului de trai", a precizat ministrul Finanţelor Publice.
AGERPRES