Mişa: Procentul de 2,5% pe care îl reţin companiile de management de la Pilonul II reprezintă un factor de dezechilibru

Procentul de 2,5% pe care îl reţin companiile de management de la Pilonul II reprezintă un factor de dezechilibru şi inechitate, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.

"S-a ales varianta în care românul va decide dacă doreşte să rămână la Pilonul II sau merge la Pilonul I. În momentul în care a fost realizată legea, au fost câteva elemente pe care astăzi eu personal le consider ca un factor de dezechilibru, de inechitate. Mă refer aici la procentul de 2,5% care se reţine automat de către compania de management din banii care sunt viraţi în Pilonul II. Dacă pleacă 100 de lei la bugetul de stat de la Pilonul I către Pilonul II, compania de management ia 2,5% din aceşti bani în secunda doi, iar diferenţa de 27,5 lei, o plasează pe piaţă, face investiţii pentru a îmbunătăţi beneficiile", a spus Mişa. 

El consideră ca procentul de 2,5% ar trebui să meargă în pensii. 

"Cred că nu mai este astăzi necesar acest procent. Cred că este un procent destul de mare care se încasează la nivelul companiilor de management. Cred că ar fi mult mai important ca acest 2,5% să meargă în pensiile românilor. Nu va avea altă destinaţie decât pensia efectivă a fiecărei persoane", a mai arătat ministrul Finanţelor Publice. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că este un drept firesc al românilor să opteze în privinţa Pilonului II. 

"Despre Pilonul II de pensii şi despre posibilitatea de a opta, noi ne menţinem punctul de vedere pentru că eu cred că este un drept firesc al românilor să opteze, pentru că până acum nu au optat. Este bine să lămurim această confuzie. Românii au avut dreptul să opteze la care agent economic să meargă, nu să opteze dacă intră în Pilonul II sau Pilonul I", a afirmat Dragnea, la Parlament. 

AGERPRES