O grupare, denumită QAnon, care își desfășoară activitatea pe Facebook a ajuns și în România. Grupurile QAnon cresc într-un ritm rapid și contribuie la răspândirea teoriei conspirației în noile țări din întreaga lume, a constatat o anchetă declanșată de The Guardian.
Publicația a documentat peste 170 de grupuri, pagini și conturi QAnon de pe Facebook și Instagram cu peste 4,5 milioane de adepți. De asemenea, cotidianul britanic a documentat și comunități de pe Facebook dedicate pentru adepții QAnon din cel puțin 15 țări, inclusiv România.
QAnon este, în esență, o mișcare pro-Trump ai cărei adepți au răspândit teoria conspirației conform căreia Statele Unite sunt conduse din umbră de un „stat paralel” („deep state”). Mai mult chiar, ar exista chiar un război între actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump și cabala elitei mondiale care formează „statul paralel” alcătuit din lideri democrați, miliardari și diverse vedete de la Hollywood, susține știrileprotv.ro.
Dacă la finalul lunii iunie, gruparea avea peste 3 milioane de adepți, în august numărul acestora a ajuns la peste 4 milioane.
FBI a intrat imediat în alertă și este de părere că gruparea QAnon este o „potențială amenințare teroristă internă”.
Grupurile conspiraționiste afiliate mișcării QAnon au înregistrat în ultima perioadă o „creștere explozivă” pe Facebook, după ce platforma rivală Twitter a decis luna trecută să șteargă peste 7.000 de conturi care aveau legătură cu această mișcare pro-Trump care răspândește diverse teorii ale conspiraței.
La finalul lui iunie, QAnon avea peste 100 de pagini, conturi și grupuri pe Facebook și Instagram. Cel mai mare grup însuma 150.000 de membri.
„Lupta cu QAnon pe Facebook nu e nouă pentru noi. Luăm măsuri împotriva conturilor, grupurilor și paginilor afiliate QAnon care încalcă politica noastră”, a declarat, sub protecția anonimatului, un reprezentant Facebook. „Săptămâna trecută am șters un grup afiliat QAnon pentru că a violat politicile noastre” , a punctat acesta.