Mișcare strategică pentru OMV

OMV a anunțat că achiziționează portofoliul Hess din vestul regiunii Shetland (Marea Britanie), consolididându-și astfel poziția în principala sa zonă de activitate din Marea Britanie.

Potrivit datelor companiei, a fost stabilit un acord cu Hess pentru achiziția a patru licențe în zona de vest a regiunii Shetland, Marea Britanie, printre care și câmpul Cambo, dar și pentru prospecții în câmpul Blackrock.

Prin această tranzacție, OMV va achiziționa 60 de milioane bep de rezerve de hidrocarburi recuperabile, în special în câmpul Cambo, care se află în stadiul de evaluare, cu potențial de explorare și evaluare de 50 de milioane de dolari. În funcție de evoluțiile viitoare, este posibil un contingent tarifar de până la 35 de milioane de dolari.

OMV își mărește participația deținută în câmpul Cambo, de la 15% la 47,5%.

OMV Marea Britanie este una dintre principalele companii care activează în vestul regiunii Shetland, o regiune cu potențial crescut de dezvoltare din zona extrateritorială a Marii Britanii. Altfel, OMV deține acțiuni în 22 de licențe din vestul regiunii Shetland, inclusiv Rosebank, Schiehallion, Tornado și Suilven, precum și alte patru licențe în Insulele Feroe.

Tranzacția este supusă aprobării de către Guvernul Marii Britanii și partenerii consorțiului.