Vlad Pufu deschide lista de candidați în Ialomița

Președintele Comisiei pentru cultură și media din Senatul României, senatorul Vlad Mircea Pufu, se află pe prima poziție a listei de candidați PNL la Senat pentru județul Ialomița. Anunțul a fost făcut chiar de senatorul liberal, după ședința Biroului Permanent Național al PNL, în care au fost validate și ultimele liste de candidați transmise de organizațiile din țară.

„Voi candida la alegerile din 1 decembrie pentru Senatul României în județul Ialomița.

Biroul Politic Național a validat candidaturile propuse de organizația PNL Ialomița și am onoarea și bucuria să deschid lista pentru Senat.

Mulțumesc Biroului Politic Național al PNL pentru încrederea acordată! Depline aprecieri întregii organizații PNL Ialomița și președintelui Dragos Soare!

Cred că activitatea mea din mandatul 2020 – 2024 reflectă seriozitatea, munca și dedicarea cu care m-am implicat în toate proiectele.

Îmi propun ca în viitorul mandat de parlamentar să continui ceea ce am început și să promovez, la fel ca până acum, valorile liberale autentice. Partidul Național Liberal are cel mai complex program pentru comunitate, familie și România modernă!”, a scris scris Vlad Pufu pe Facebook.

Despre omul politic

Vlad Mircea Pufu candidează pentru al doilea mandat în Parlamentul României, fiind ales prima dată în 2020 în Circumscripția Electorală Buzău. Absența sa din listele PNL Buzău a fost o surpriză pentru mulți. Deși surse politice susțin că nu este vorba despre un conflict, se pare că senatorul liberal și actuala conducere a PNL Buzău au luat căi diferite după alegerile locale din vara acestui an. Rezultatele acestui scrutin l-au determinat pe Vlad Pufu să critice public strategia adoptată în campania electorală, pe care o consideră responsabilă pentru rezultatele nesatisfăcătoare ale organizației. Astfel, senatorul PNL Vlad Pufu urmează să candideze în județul Ialomița.

Senatorul Vlad Pufu este cunoscut și pentru că a lansat un semnal de alarmă cu privire la scăderea numărului de elevi care finalizează studiile în România, subliniind importanța educației și necesitatea de a preveni abandonul școlar prin crearea unui mediu atractiv pentru toți elevii, oferind sprijin real categoriilor defavorizate și evidențiind rolul esențial al profesorilor în identificarea și intervenția timpurie în cazurile de risc, astfel încât educația să devină o responsabilitate comună a familiilor, autorităților și cadrelor didactice.

În prezent, Vlad Pufu ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru cultură și media, este secretar al Comisiei pentru afaceri europene și membru al Comisiei pentru antreprenoriat și turism. Printre realizările sale se numără conducerea grupului de lucru care a elaborat noua Lege a audiovizualului și semnarea a 89 de inițiative legislative, dintre care 43 au fost promulgate ca legi.