Schimbări importante în USR, anunț important făcut de partid după congresul de sâmbătă, atunci când Dan Barna a fost reales președinte al Uniunii Salvați România. Avem lista completă cu noii membri aleși pe funcții de conducere.
”Uniunea Salvaţi România şi-a ales noii membri ai Biroului Naţional şi Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori la Congresul USR de la Timişoara. Noile echipe vor duce USR la guvernare în 2020. Numărul membrilor Biroului Naţional a crescut de la 21 la 25 de membri, iar numărul femeilor alese în forul de conducere al partidului s-a dublat”, anunţă USR.
Biroul Naţional este format din:
Iulian Bulai – deputat USR de Neamţ, membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
Stelian Ion – deputat USR de Constanţa, membru Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Cristina Prună – deputat USR de Bucureşti, membru în Comisia de Industrii şi Servicii
Nicolae Ştefănuţă – europarlamentar al Alianţei USR PLUS
Claudiu Năsui – deputat USR de Bucureşti, coordonatorul programului de guvernare al USR, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
Cristian Seidler – deputat USR de Bucureşti, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială
Allen Coliban – senator USR de Braşov, membru în Comisia pentru Mediu
Liviu Mălureanu – consilier local, membru USR Sector 3
Andrei Cosmin Macsut – politolog, membru USR Sector 3
Mihai Goţiu – senator USR de Cluj, membru în Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic
Cătălin Drulă – deputat USR de Timiş, membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură
Radu Mihail – senator USR Diaspora, membru în Comisia de Politică Externă
Ana Ciceală – membru USR Sector 3, consilier General al municipiului Bucureşti
Diana Mureşan – preşedinte USR Sibiu
Tudor Benga – deputat USR de Braşov, membru în Comisia pentru administraţie publică
Cătălin Stancu – preşedinte USR Brăila
Ionuţ Moşteanu – deputat USR Argeş, membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură
Dumitru Dobrev – avocat, membru USR Vrancea
Silvia Dinică – senator USR Bucureşti, membru în Comisia economică, de industrii şi servicii
Ştefania Petre – jurist, membru USR sector 2
Vlad Botoş – europarlamentar al Alianţei USR PLUS
Elek Levente – membru USR Cluj
Cristian Alin Moş – preşedinte USR Timiş
Teodora Stoian – avocat, membru USR Sector 3
Dan Barna – preşedinte USR
Comisia Naţională de Arbitraj
Ursa Lorin
Burjan Bogdan
Rusu Raluca
Andrei Florin
Piticari Petronela
Rigu Andrei
Moldovan Dragos
Mihalache Cătălin
Vulcan Marius
Vasilache Anca
Vrânceanu Edmond
Comisia Naţională de Cenzori
Jalbă Valentin
Lăzărescu Andrei
Ingeborg Mihalik
“Este o echipă în care am mare încredere. Împreună vom câştiga alegerile prezidenţiale, locale, şi vom duce USR la guvernare. Este echipa care va aduce însănătoşirea României şi transformarea într-o ţară din care tinerii să nu mai plece, în care antreprenorii sunt sprijiniţi, în care legea este lege, iar resursele sunt folosite pentru cei care au nevoie. Acea Românie pe care ne-o dorim toţi şi în care putem trăi fericiţi aici, acasă.”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR.
Noile echipe pentru Biroul Naţional, Comisia Naţională de Arbitraj şi Comisia Naţională de Cenzori au fost alese pentru un mandat de 2 ani.