„Tehnologiile energetice și de mediu reprezintă un domeniu a cărui importanţă este în creștere la nivel global. Prin intermediul acestui program, firmele românești specializate în tehnologii de mediu pot beneficia de oportunitățile oferite de piața asiatică luând în considerare contextul economic actual și cererea globală în creștere pentru tehnologie care respectă mediul înconjurător”, spune Ioana Vădan, Consultant în cadrul Deloitte Consultanță.
Programul EU Gateway a fost inițiat de către Comisia Europeană și are ca scop susținerea companiilor din Uniunea Europeană în procesul de intrare pe anumite sectoare de înaltă tehnologie și design. Programul a fost structurat pe şase cicluri cu misiuni economice de-a lungul a şase ani, până în 2014.
Procesul de aplicare constă în două etape. În primul rând, companiile completează un formular exprimându-și interesul față de proiect, urmând ca analiștii Deloitte să determine gradul de eligibilitate al companiei. Dacă firmele corespund cerințelor, trec la a doua fază, completând un formular de aplicare. Companiile eligibile trebuie să aibă sediul în Uniunea Europeană şi să aibă o activitate pe piaţă de cel puţin cinci ani.
Alte criterii de selecţie sunt acţionariatul european majoritar sau de 100%, precum şi o cifră de afaceri şi un număr de angajaţi suficient de mare astfel încât să garanteze intrarea pe pieţele din Coreea de Sud.