Ministerul Apărării Naționale (MApN) a informat că un alt detaşament de pompieri români, format din 90 de persoane, va fi transportat vineri, 4 august, în Grecia, de către Forţele Aeriene Române.
Totodată, Forţele Aeriene Române vor aduce în ţară 92 de pompieri care au participat la stingerea incendiilor de pădure din Grecia.
Angel Tîlvăr a aprobat efectuarea misiunilor de transport
„Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat efectuarea unor misiuni de transport, vineri, cu o aeronavă C-130 Hercules şi cu o aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, a 90 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care îi vor schimba pe colegii lor din modulul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure dislocat deja de ţara noastră în Republica Elenă”, a transmis MApN într-un comunicat.
Amintim că specialiştii din cadrul IGSU acţionează în Grecia ca răspuns la solicitarea de sprijin transmisă de autorităţile elene prin portalul informaţional dedicat CECIS (n.red. Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE, ca urmare a situaţiei create de extinderea incendiilor de pădure din ultimele zile.
Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate.
Acesta include o capacitate europeană de răspuns în situaţii de urgenţă, pe baza alocării voluntare în comun a resurselor alocate în prealabil de statele membre în vederea desfăşurării imediate în interiorul sau în afara UE.
Grecia aplică amenzi mai drastice pentru cei care provoacă incendii de vegetație
Ministrul grec pentru Protecţie Civilă, Vassilis Kikilias, a anunțat recent că persoanele responsabile de provocarea incendiilor de vegetaţie vor trebui să plătească amenzi mai mari. Amenzile vor ajunge la 30.000 de euro şi chiar mai mult.
Măsura are drept scop în primul rând prevenirea incendiilor, iar suma s-ar putea dubla în cazul repetării infracţiunii. De asemenea, contravenienţii ar putea fi obligaţi să plătească costurile stingerii incendiilor. Până în prezent, legea prevedea amenzi de 300 până la maximum 5.000 de euro, notează ziarul To Proto Thema.
Multe dintre incendii sunt cauzate de neglijenţă, de exemplu în urma arderii deşeurilor de grădină sau din cauza grătarelor aprinse în condiţii de vânt. Scântei provocate de procesul de sudare şi şlefuire sunt o altă cauză.