În urmă cu aproape patru luni, nava Volgo Balt 219 sosea în portul Constanța încărcată, potrivit actelor aflate la bord, cu 2.700 de tone de combustibil derivat. Autoritățile au observat, însă, că, de fapt, vaporul era plin de baloți cu deșeuri menajere. Gunoiul fusese preluat din Italia și urma să ajungă la o fabrică de ciment din Bihor, unde trebuia ars. Nu era prima situație de acest gen – în ianuarie 2013, inspectorii de la Mediu au descoperit în Portul Medgidia cantități impresionante de deșeuri aduse din Italia pentru a fi utilizate drept combustibil de un cunoscut producător de ciment. De altfel, zvonuri privind gunoaie italiene (provenind mai ales din sudul peninsulei, unde există o criză cronică a sistemului de salubrizare) depuse în gropi românești circulă de mai bine de trei ani, cei implicați negând de fiecare dată acuzațiile. În unele cazuri, deșeurile străine ajung întâmplător în porturile autohtone. În această vară, de pildă, s-a descoperit că nava germană Flaminia, distrusă parțial în urma unui incendiu izbucnit anul trecut în Oceanul Atlantic și adusă de proprietari pentru reparații la Mangalia, conținea 23.000 de tone de deșeuri, din care 14.000 de tone au fost catalogate de autoritățile române drept import ilegal și li s-a interzis intrarea în țară.
Potrivit datelor livrate către presă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), în 2012 România a importat oficial 2,23 milioane de tone de deșeuri. Adică de aproape trei ori mai mult decât cele 850.000 de tone care ne-au trecut granițele în 2011 și cam un sfert din deșeurile produse anual pe plan intern. Dincolo de posibilitatea ca, în realitate, cantitatea de gunoi adusă din străinătate să fie mai mare decât cea raportată, autoritățile mai suspectează un lucru: o bună parte din aceste mărfuri ar putea face parte din categoria deșeurilor periculoase.
„Din păcate, nu s-a făcut nimic în ce priveşte trasabilitatea acestor deșeuri. Așa că dorim să suspendăm importurile până la rezolvarea problemelor de acest gen“, anunța la începutul anului ministrul mediului, Rovana Plumb. Jumătate de an mai târziu, demnitarul a anunțat din nou intenția de a suspenda, pentru trei luni, importurile de deșeuri, pentru a se oferi timpul necesar alinierii legislației locale la cea europeană. Ministrul a sugerat că este oarecum ciudat să importăm deșeuri pentru a fi utilizate ca materie primă sau combustibil în anumite industrii, când circa cinci milioane de tone de gunoi menajer rămân anual la nivelul depozitelor municipale, în loc să fie trimise spre procesare ori reciclare. „Trebuie regândit sistemul astfel încât aceste resturi menajere să devină sursă alternativă de energie, de fertilizatori pentru agricultură, de producere a biogazului“, a declarat recent Rovana Plumb.
Deșeuri călătoare

Potrivit ultimelor statistici, în 2010 statele din Uniunea Europeană exportaseră 12 milioane de tone de deșeuri, din care șase milioane de tone catalogate ca fiind periculoase. Un sfert din cantitatea totală (adică circa trei milioane de tone) provenea din Olanda, în timp ce Italia, Franța și Germania erau responsabile pentru circa 1,5-1,8 milioane de tone de deșeuri exportate fiecare. Luxemburgul trimitea anual peste granițe 280 de kilograme de gunoi pe cap de locuitor în 2010, urmat fiind de Austria și vecinele Olanda și Belgia. La polul opus se aflau noile membre ale UE, cu exporturi anuale de deșeuri de sub opt kilograme per capita. România se găsea, cel puțin acum trei ani, pe unul din ultimele locuri, cu 4.000 de tone de deșeuri expediate peste hotare (adică 0,2 kilograme pe locuitor). Mai trebuie spus că 95% din gunoaiele exportate ajung în alt stat membru.
Coroborând cifrele de mai sus (valabile pe 2010) cu datele furnizate de ANPM pentru 2011-2012, se poate spune că România a ajuns, în doar câțiva ani de la aderare, să fie țara de destinație pentru circa o șesime din exporturile de gunoi ale europenilor. Însă problema, admisă și de autoritățile de la Bruxelles, este că nu toate transporturile de acest gen sunt clasificate unitar și, nu în ultimul rând, că anumite exporturi de deșeuri au loc la marginea legii sau chiar în afara ei. Cu alte cuvinte, cantitatea reală rămâne necunoscută.
Ce îi determină totuși pe unii întreprinzători să riște amenzi ori chiar propria libertate organizând transporturi clandestine de gunoi? Și, în general, de ce se plimbă anual prin Europa milioane de tone de gunoi dintr-o țară în alta? Potrivit unui raport realizat la comanda Comisiei Europene, diferențele de cost între statele membre privind transportul, depozitarea și/sau transportul deșeurilor sunt principalul motiv pentru care cantități impresionante de gunoi trec granițele în fiecare zi. Apoi, există state care nu dețin (deloc sau în număr suficient) capacitățile necesare pentru tratamentul și procesarea anumitor deșeuri casnice și mai ales industriale, așa că trebuie să apeleze la firme străine pentru aceste servicii. Nu în ultimul rând, stimulentele oferite de anumite guverne pentru utilizarea deșeurilor în anumite procese (cum ar fi producția de energie) ori reciclarea lor contribuie în mod hotărâtor la comerțul internațional cu gunoi.
Așadar, nu orice import de deșeuri trebuie privit ca un lucru rău. Pur și simplu, în unele situații impactul asupra mediului este mai mic decât beneficiile aduse economiei locale. În alte situații, gunoaiele sunt cumpărate din străinătate pentru că piața locală nu reușește să furnizeze cantități suficiente. În toamna anului trecut, de pildă, Suedia a anunțat că va importa deșeuri (inclusiv România era pe lista potențialelor surse) necesare producerii de energie în unitățile care funcționează pe baza incinerării gunoiului.
La rândul său, Greentech și GreenFiber, cei mai mari procesatori autohtoni de ambalaje de tip PET, anunțau în urmă cu doi ani că au ajuns să importe ambalaje de plastic din Grecia, Bulgaria ori Serbia, deoarece cantitățile colectate pe piața internă nu erau suficiente.
Reversul medaliei

Însă România este departe de a fi doar o țară de destinație a deșeurilor altora. În primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, am exportat resturi și deșeuri de fier, oțel, fontă ori cupru în valoare de peste 200 de milioane de euro. Calculând în tone și extrapolând la nivelul întregului an, ar putea fi vorba de peste trei milioane de tone de „fier vechi“ pe care îl vindem peste hotare, una din principalele destinații fiind, potrivit unor surse din piață, industria germană.
„În același timp, se exportă foarte multă folie de polietilenă și chiar ambalaje de plastic de tip PET în Asia, în timp ce spre Vest pleacă anual zeci de mii de tone de hârtie și carton“, explică Florian Oprea, directorul Mary Deutz, firmă bucureșteană care se ocupă cu exportul de maculatură spre Uniunea Europeană. „Noi trimitem în general în Ungaria, Slovenia sau Austria. Deja pentru destinații mai îndepărtate intervin costurile de transport, care fac să nu mai fim rentabili. În 2012 am exportat 14.000 de tone de hârtie și carton, colectate în mare parte din zona Capitalei, însă anul acesta este mult mai slab“, dezvăluie acesta. El mai spune și că România ar putea livra cantități mult mai mari de materiale reciclabile, atât pe plan intern, cât și în exterior, dacă ar avea loc o colectare selectivă a gunoiului atât la sursă, cât și la gropile de gunoi: „Din păcate, cred că nu recuperăm nici măcar 20% din materialele refolosibile.“
La rândul său, Marian Rovența, directorul companiei T.E.H. 2001, spune că apelează la exporturi și pentru că o bună parte din fabricile locale de celuloză și hârtie au încetat să mai existe ori funcționează la cotă de avarie: „Dacă în alte domenii s-a ajuns să se importe deșeuri, pe partea de hârtie și carton industria locală nu poate absorbi cantitățile colectate, așa că o parte din ele trebuie livrate peste hotare.“
După ce a fost învățată timp de decenii să risipească și să scape de gunoi în cele mai facile moduri, economia românească nu pare să fi înțeles încă exact ce și cum trebuie să facă pentru a-și gestiona în mod corect deșeurile. Deocamdată, părem a fi în pericol să devenim un debușeu pentru resturile occidentalilor. Însă, dacă vom proceda inteligent, ne-am putea alege și cu bani buni, și cu o țară mai curată.

12,2 mil. tone de deșeuri sunt exportate anual de țările din UE, conform datelor pe 2010. Majoritatea ajung în alte state membre