Sorin Istrate, Managing Partner, Contexpert
Scurgerea de informații de la HSBC a suscitat interes. Foarte mulţi se întreabă cine ar putea fi românul care avea 829 milioane de dolari în conturi. Dar oare este singura întrebare? Părerea mea este că nu. Ar trebui să ne întrebăm, în primul rând, “cum” au fost făcuţi aceşti bani. Un calcul simplu ne poate da indicii.
HSBC a excelat în atragerea evazioniştilor fiscali. Considerând că această sumă ar reprezenta un profit ascuns de statul român, cât ar trebui să fie profiturile companiei al cărei acționar putea fi această persoană? Dacă cele 829 de milioane de dolari ar reprezenta 75% din profitul real al companiei (luând în calcul o optimizare agresivă) , profitul real ar trebui să reprezinte 1,105 miliarde de dolari. La o profitabilitate de 20% net, ajungem la un profit brut de 1,315 miliarde de dolari. Dacă luăm în calcul posibilitatea ca aceste cifre să fi fost constante pe o perioadă de 5 ani, ajungem la o cifră de afaceri de cel puțin 6,5 miliarde de dolari. În cazul în care optimizarea ar fi fost mai mică, cifrele de afaceri ar fi trebuit să crească și mai mult pentru a obține acest profit. Însă, în anii 2002-2007, nu au existat companii românești care să prezinte astfel de cifre.
Înseamnă că acești bani pot proveni din afaceri ilegitime? Armament, droguri? Poate, dar mă îndoiesc. Ar fi trebuit că astfel de afaceri să fi avut un succes răsunător oriunde în lume pentru a ajunge la această cifră. Iar o afacere, chiar și ilegală, care ar putea genera această sumă ar fi fost ori sub lupa unor servicii secrete ori chiar ar fi fost apărată de acestea. Oricum nu ar fi putut să se desfășoare atât de simplu fără să fie cunoscută.
Atunci? În lumina ultimelor dezvăluiri și a ultimelor dosare DNA, în care spăgile erau de ordinul zecilor de milioane de dolari, pentru niște amărâte de licențe, suma de 829 de milioane de dolari nici nu mai pare prea mare. Înseamnă cam 20 de afaceri gen "Microsoft" sau cam 5-6 afaceri mari de retrocedări sau cam 1-2 privatizări majore. Sau alt tip de “afaceri” care nu au fost aflate până acum. Și abia atunci începi să îți clarifici situația economică precară în care ne zbatem de ceva vreme.
Dar nu, nu vreau să pun răul în faţă. Prefer să cred că această persoană care deține 829 de milioane de dolari cash a reușit să-I producă cinstit, a reușit să acumuleze, să nu cheltuie, să capitalizeze dobândă. Sper să avem măcar un român foarte fericit printre noi. O ultimă întrebare? Câte bănci sunt în Elveția?