Mitică Dragomir nu este de acord cu acceptarea tuturor regulilor Comunității Europene
Mitică Dragomir a intervenit în controversa legată de protestele fermierilor români.
Într-un interviu televizat, fostul șef al LPF a dezvăluit cine poartă responsabilitatea pentru situația în care se află agricultura din România, precum și cea europeană.
Dragomir a criticat, în intervenția sa, faptul că lumea politică din România pare să fie de acord cu toate regulile impuse de Uniunea Europeană. În această direcție, el oferă exemplul ungurilor, care nu sunt de acord cu toate normele UE.
Fostul lider al LPF a accentuat că nimeni nu acordă atenția necesară fermierilor români, ceea ce a și motivat protestele acestora, prin care își revendică drepturile. Potrivit lui, politicienii români nu au „sânge în instalație” și sunt mânați de orgoliu.
„Până acum au strigat ne e foame, acum strigă ne-am săturat! Cum e posibil așa ceva? Nimeni să nu aibă grijă de ei? Cum domnule să fii tu de acord cu tâmpeniile pe care comunitatea europeană ți le impune.
Ungurii de ce nu sunt de acord cu ele? Primul ministru al lor de ce are sânge în instalație și ai noștri sunt operați de orgoliu, operați de tupeu, de tot ce e mai sfânt pe lumea asta. Eu nu pot să înțeleg cum au putut să facă asemenea greșeli acum în an electoral”, a declarat Dumitru Dragomir pentru România TV.
Fostul șef al LPF dă vina pe președinta Comisiei Europene
Mitică Dragomir susține că Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, poartă cea mai mare responsabilitate. Mai ales pentru dezastrul care s-a abătut asupra agriculturii europene. Dragomir explică faptul că există anumite inechități sociale ce au ca sursă conducerea Uniunii Europene.
Dragomir a menționat că și Germania se confruntă, într-o măsură și mai avansată, cu aceste nedreptăți sociale. În opinia lui, Europa este subordonată Statelor Unite.
„Eu nu înțeleg de ce nu fac ceva cu un ajutor european să liniștească lucrurile pentru că dacă ea amploare tăvălugul poate să se întâmple o nenorocire în această țară. Nu e numai la noi în România, Germania este poate în fază mai avansată decât noi vizavi de aceste nedreptăți sociale.
Pentru că sunt niște nedreptăți sociale care pleacă de la conducerea Uniunii Europene, în frunte cu Ursula, care nu are nicio legătură cu a conduce un imperiu pentru că totuși, Europa este un imperiu, un imperiu subordonat Americii în totalitate.
Și când trăia bine, luând gaz și petrol de la ruși, cel puțin nemții, francezii și italienii o duceau bine din punctul ăsta de vedere, le mergea și industria, mergea și agricultura.
Acum, oprind gazele și petrolul, oprind energia, începe foametea și după cum am spus o să înceapă: Ne-am săturat! Și atunci e deranj”, a completat Mitică Dragomir.