Câteva zeci de persoane își exprimă în aceste momente susţinerea faţă de Jandarmerie, în contextul mitingului din 10 august, în fața Parchetului General din Piaţa Constituţiei.
Cei adunaţi în Piaţa Constituţiei cer demisia procurorului general, Augustin Lazăr, şi strigă lozinci precum „Cinste lor, jandarmilor!", „Procurorii apără doar infractorii!", „Trăiască Jandarmeria!", „Klaus Iohannis nu uita – România nu-i a ta!", '„Procurori de muşama, daţi-vă demisia!''. Unii manifestanţi poartă foi cu mesajul "Respect Jandarmeriei Române'' şi flori.
Mitingul are ca titlu "Respect Jandarmeria Română". Evenimentul are loc în contextul în care procurorii militari au deschis un dosar în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor în timpul protestului din 10 august.