Mitingul Diasporei îi pune pe jar pe cei de la Floreasca. Procurorii cer detalii (SURSE)

Spitalul Floreasca trebuie să spună ce instituții s-au interesat în noaptea în care a avut loc mitingul Diasporei de starea răniților. Solicitarea a fost făcută de Parchetul militar.

Parchetul militar cere celor de la Spitalul de urgență Floreasca informații privind instituțiile care s-au interesat în noaptea de 10 spre 11 august 2018 despre starea răniților internați după violențele din Piața Victoriei de la mitingul Diasporei, au declarat pentru G4media.ro surse medicale. Concret, se dorește șă se afle „cine” și „când” a făcut acest lucru – se precizează în adresa Parchetului militar trimisă săptămâna trecută la Floreasca, au declarat aceleași surse.

Motivul ține de existența unor acțiuni care sunt suspecte „a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti”.

Potrivit surselor G4media.ro, printre acțiunile suspectate a fi fost diversiuni cu scopul de a provoca și legitima intervenția în forță a Jandarmeriei, inclusiv, împotriva manifestanților pașnici, se numără și momentul Springtime. Diversiunea Springtime a condus la violențele împotriva jandarmeriței. Atacul asupra jandarmeriței Ștefaniei a dus apoi la ordinul de evacuare a Pieţei Victoriei, pus în practică la ora 23:11, pe 10 august, după ce jandarmii au primit informaţii că ”sunt atacaţi” şi ”doi oameni sunt omorâţi”. Scutierii au evacuat în câteva minute, cu gaze şi tunuri cu apă, toată piaţa, plină inclusiv cu manifestanţi non-violenţi, grupaţi mai cu seamă în zona Muzeului Antipa, la „Girafă”. Aşa s-a ajuns la sute de răniţi, gazaţi şi bătuţi de Jandarmerie