Unul dintre cei mai bogaţi oameni din India, Lakshmi Mittal, şeful companiei ArcelorMittal, are o avere de 30 de miliarde de dolari, cu 46% mai mult faţă de anul trecut, conform ultimului top al celor mai bogaţi indieni, publicat de revista americană Forbes. Conform cifrelor publicate de Forbes în topul de anul trecut, averea lui Mittal era evaluată în 2008 la suma de 20,5 miliarde de dolari, anul acesta situându-se la nivelul de 30 miliarde, în condiţiile în care industria si
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din India, Lakshmi Mittal, şeful companiei ArcelorMittal, are o avere de 30 de miliarde de dolari, cu 46% mai mult faţă de anul trecut, conform ultimului top al celor mai bogaţi indieni, publicat de revista americană Forbes.
Conform cifrelor publicate de Forbes în topul de anul trecut, averea lui Mittal era evaluată în 2008 la suma de 20,5 miliarde de dolari, anul acesta situându-se la nivelul de 30 miliarde, în condiţiile în care industria siderurgiei şi, implicit, compania sa au fost grav afectate de criza economică.
Cu toate acestea, cel care a cumpărat Sidexul, se află pe locul al doilea în topul celor mai bogaţi oameni din India, sub Mukesh Ambani, care are o avere de 32 de miliarde de dolari.
Ca un termen de comparaţie, cel mai bogat indian are o avere de 5 ori mai mare decât cel mai bogat chinez, care are în buzunar „doar” 5,8 miliarde de dolari.
Conform topului Forbes, numărul miliardarilor din India s-a dublat în ultimul an, deşi climatul economic a fost afectat de criză. Astfel, dacă în 2008 numărul miliardarilor indieni era de 27, anul acesta India posedă nu mai puţin de 52. Cei mai bogaţi 100 de indieni au împreună o avere totală de 276 de miliarde de dolari, adică un sfert din PIB-ul Indiei.
SURSA: Forbes