Al treilea cel mai bogat rus, Mihail Prohorov, creditat cu o avere de 18 mld. dolari, a fost dat afară din partidul politic pe care-l înființase anul trecut și pe care-l conducea. Prohorov, care nu demult anunțase că ar putea candida la președinție, spune acum că a fost o victimă a luptelor interne de la Kremlin.
Proprietar al grupului de companii Onexim, ce controlează producătorul de aluminiu Norilsk Nickel și cel de aur Polyus Gold, printre altele, Mihail Prohorov, în vârstă de 46 de ani și necăsătorit, era cunoscut în urmă cu câțiva ani drept ”playboy-ul Rusiei”. A fost arestat în Franța după ce umpluse un hotel de lux cu prostituate, iar vacanțele sale exorbitante erau subiect de primă pagină în tabloidele din Rusia. Abia recent s-au dezvoltat ambițiile sale politice, după ce a fondat partidul Cauza Dreaptă.
Încă de la început, analiștii au plasat Cauza Dreaptă în zona de influență a Rusiei Unite, cel mai mare partid politic din Rusia, condus de Dmitri Medvedev și Vladimir Putin. Iar Prohorov a fost mai mult decât fericit să accepte imaginea respectivă și, în urmă cu trei luni, ”s-a ales” președinte al Cauzei Drepte. De atunci a pornit o campanie agresivă de promovare a imaginii sale de politician, billboard-uri uriașe cu figura lui apărând în toate marile orașe rusești ca ciupercile după ploaie. Faptul că nimeni nu comenta ”ieșirile” miliardarului era un semn clar că are protecție din zona de influență cea mai înaltă a politicii rusești. Ei bine, nici pe departe.
Joia trecută, în urma unei lovituri din interior, Mihail Prohorov a fost demis și dat afară din partidul pe care-l fondase și pe care îl conducea și îl finanța de unul singur. În primul interviu de după ”debarcare”, Prohorov s-a grăbit să spună că nu a ieșit din grațiile președintelui sau a premierului și că nu este împotriva niciunuia dintre aceștia. Prohorov dă vina pe una din facțiunile din interiorul Kremlinului, spunând că a intrat în conflict cu unul dintre cele două mari grupuri de influență de la vârful politicii rusești. Una dintre acestea, pe care o susținea el, luptă pentru reformarea economiei Rusiei și a reducerii dependenței acesteia de petrol, iar cealaltă dorește menținerea statusului actual. ”În Rusia, toate luptele se duc în interior. Conducătorii noștri au mulți consilieri ce reprezintă una dintre aceste două mișcări, de aceea lupta continuă”, spune Prohorov, citat de New York Times.
În același interviu, Prohorov a declarat că partidul Cauza Dreaptă este o marionetă a Kremlinului. Politica în Rusia, afirmă miliardarul, este orchestrată de un ”păpușar-șef” din administrația prezidențială. Mai exact, Vladislav Surkov, unul din consilierii cei mai vechi ai lui Putin și Medvedev. ”N-am crezut că niște simpli angajați vor impune limitele”, declară Prohorov, care povestește că în urmă cu câteva luni a început să primească telefoane de la Surkov, care-i sugera pe cine să accepte sau să dea afară din partid. Iar refuzul de a ”colabora” a dus la deznodământul cunoscut. Acum Prohorov spune că a cerut ca săptămâna viitoare să se întâlnească cu Medvedev sau Putin pentru a discuta oportunitatea creării unui nou partid politic în Rusia. Deocamdată, niciunul dintre cei doi nu a confirmat întâlnirea.
Deși este improbabil ca Prohorov să de devină un nou Hodorkovski, alt miliardar ce s-a apucat de politică și acum zace în închisoare după ce Kremlinul i-a confiscat averea, povestea pare să indice un lucru clar, adevărata balanță a puterii. Deși este al treilea cel mai bogat om din Rusia și unui dintre cei mai bogați oameni din întreaga lume, Prohorov n-ar niciun cuvând de spus în politică. În Rusia, miliardarii ruși nu-și merită renumele de oligarhi, de vreme ce puterea lor nu se compară nici măcar cu cea a unor consilieri politici de rangul doi din administrația de stat.