Savanții dau vina pe sistemul capitalist de producție și astfel liderii politici și patronii sunt iertați de toate păcatele. Chiar au încercat să oprească nenorocirea, dar n-au putut face față valului ucigaș. Oare să fie adevărat? Datele publicate până acum, arhivele având încă multe documente de introdus în circuitul științific, demonstrează că timp de peste nouă decenii au fost cultivate minciuni tocmai pentru a se ascunde adevărul. În realitate, conducătorii vremii au făcut totul pentru înarmare și ciclul economic a fost grav dereglat.

Fabricile duduiau, dar produceau masiv armament din ce în ce mai greu și mai scump. Astfel, industria sovietică a permis ca Armata Roșie să alinieze la 22 iunie 1941 5.262 de tancuri din seria BT-7. Se adăugau alte 565 BT-2 și 1.688 de BT-5. Au fost chiar mai multe, dar au mai fost distruse prin Spania, Manciuria și Finlanda. Erau disponibile și 8.904 de T-26, cu același istoric. Iosif Stalin alinia și tancuri amfibii sau din cele pentru străpungerea liniilor fortificate. Erau 540 de mașini de tip T-28 și T-35, adevărate cuirasate terestre. Erau prea grele pentru a fi mișcate în câmp tactic fără tractoare de mare putere și acestea au fost concepute tot după 1929. Mașinile de luptă cu mai multe turele aveau limite în utilizarea în câmp tactic și s-a ajuns la concluzia că o singură turelă dotată cu un tun performant și o mitralieră ușoară este suficientă, mai ales dacă stratul de oțel asigură o protecție bună împotriva proiectilelor perforante.

Au fost făcute studii intensive și din 1939 au fost acceptate în producție modelele T-34 și KV-1, industria metalurgică dezvoltată după 1929 furnizând suficient oțel de calitate pentru coloșii de 46 de tone. Nu degeaba a fost ridicat combinatul metalurgic de la Magnitogorsk cu ajutorul specialiștilor din SUA și prin munca deținuților. Se subînțelege că industria rafinării petrolului a fost obligată să furnizeze benzină din belșug pentru însetatele motoare ale cuirasatelor terestre, dar combustibilul era prea inflamabil și s-a ajuns la concluzia că trecerea pe motorină este de dorit.

Motoarele diesel de tanc au revoluționat ducerea războiului pe Frontul de Est și apoi la nivel planetar. Construirea unor grupuri energetice ușoare era obligatorie în condițiile în care autonomia putea să fie afectată de masa suplimentară. Soluția a fost una simplă în teorie: trecerea la utilizarea aluminiului. Metalul lucitor avea un mare cusur: se obținea cu un consum uriaș de energie electrică. Așa se explică interesul deosebit pentru bararea fluviilor, Niprul și Volga fiind în centrul atenției. Metalul era trimis și spre fabricile de avioane, aparatele de zbor având din ce în ce mai puțin lemn în structură.

Nimicirea centrelor izolate de rezistență putea să fie făcută cu ajutorul blindatelor special concepute pentru lansarea de jeturi de lichid inflamabil, cel puțin 843 de unități fiind pregătite în iunie 1941. Iosif Stalin nu era omul care să uite detaliile militare și Armata Roșie era mereu în centrul atenției liderului comunist.

Aceste cetăți mișcătoare au implicat un efort economic uriaș, mai ales că aveau nevoie de sprijinul artileriei, avioanelor și al coloanelor de camioane. Un stat precum România abia a putut să strângă 201 tancuri ce nici nu se puteau compara cu cele amintite mai sus.

Pregătirile de război au distrus fericirea economică pe planetă și au generat criză economică

Pregătirile intensive pentru conflictul mondial au dus la declanșarea Marii Crize Economice și nu invers cum s-a tot scris prin cărțile de istorie. Ideea a rămas prin cărți pentru că a fost susținută de savanți de prestigiu și a tot fost repetată până când a devenit adevăr științific, dar trebuie schimbată pentru totdeauna această imagine absolut greșită.