Compania Mivan Kier, un joint-venture între dezvoltatorul irlandez Mivan şi constructorul de aceeaşi origine Kier, a intrat în reorganizare în luna septembrie a anului trecut, moment în care a dat startul unei sarabande de insolvenţe în domeniul imobiliar. BDO Business Restructuring, administratorul judiciar al firmei, a început încă din octombrie anul trecut procesul de vânzare prin licitaţie al activelor companiei. În data de 12 februarie 2010, la ora 11:00, este următoarea ş
Compania Mivan Kier, un joint-venture între dezvoltatorul irlandez Mivan şi constructorul de aceeaşi origine Kier, a intrat în reorganizare în luna septembrie a anului trecut, moment în care a dat startul unei sarabande de insolvenţe în domeniul imobiliar. BDO Business Restructuring, administratorul judiciar al firmei, a început încă din octombrie anul trecut procesul de vânzare prin licitaţie al activelor companiei.
În data de 12 februarie 2010, la ora 11:00, este următoarea şedinţă de vânzare, la care se poate licita pentru autovehicule Dacia Logan, Ford Focus sau Ford Mondeo, pentru echipamente de construcţii de gen excavatoare sau stivuitoare şi se merge până la containere pentru muncitori şi toalete ecologice folosite pe şantier.
Pentru participarea la licitaţie este obligatorie achiziţionarea caietului de sarcini al cărui preţ este de 500 lei. Ofertanţii trebuie să depună documentele care permit participarea, cel târziu cu o zi înainte de organizarea licitaţiei.
Toalete la 600 de euro
Dacă sunteţi interesaţi să achiziţionaţi un automobil Dacia Logan din 2007, în stare bună de funcţionare, îl găsiţi la licitaţie la un preţ de piaţă de 5.000 de euro, cu TVA inclus. Un Ford Focus din 2006, folosit de constructorii mall-ului Liberty Center, este scos la licitaţie pentru suma de 6.500 euro, iar un Ford Mondeo din 2007 are preţul de plecare de 10.000 de euro.
Constructorii, cei care mai au activitate în această perioadă, pot achiziţiona un excavator JCB – Backhoe, în stare bună, la preţul de 22.000 euro sau un tractor Mercedes cu 18.000 euro. Printre uneltele folosite în construcţii, scoase la licitaţie, se mai găsesc maşini de gletuit, aparate de sudură, generatoare sau furci de ridicat blocuri BCA.
De pe lista activelor Mivan-Kier nu lipsesc nici containerele pentru birouri, la un preţ de 1.250 euro, containerele mari de toalete care se vând cu 800 de euro bucata sau cele mici cu 600 de euro.
Planuri măreţe date uitării
Parteneriatul presupunea şi dezvoltarea unei reţele de zece mall-ul sub brand-ul Tiago, investiţie estimată la peste 700 mil. euro, respectiv câte 70-90 mil. euro pentru fiecare centru. Cel mai mare mall Tiago trebuia să fie deschis în primăvara anului trecut la Oradea, centrul a fost construit, însă nu funcţionează din lipsa chiriaşilor.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, Mivan Kier avea la sfârşitul lui 2008 active imobilizate în valoare de 8,87 mil. euro, o cifră de afaceri de 128,4 mil. euro şi datorii totale de 20,4 mil. euro. Cu toate acestea compania a raportat pentru 2008, un profit net de 15,6 mil. euro.