Dezvoltatorul imobiliar Mivan Development anunta livrarea primei faze din ansamblul rezidential NewTown Residence, in ciuda perioadei dificile prin care trece domeniul imobiliar.
Prima faza din NewTown Residence cuprinde 316 de apartamente dispuse in 5 blocuri: 3 blocuri cu 12 etaje si 2 cu 5 etaje. Faza a doua a proiectului va mai aduce inca un numar de 335 apartamente si se va finaliza la sfarsitul acestui an. Ansamblul rezidential NewTown Residence este situat in partea de est a Capitalei, aproape de intersectia a doua artere principale Baba Novac cu Mihai Bravu, pe Str. Dristorului.
“In urmatoarele trei saptamani viitorii locatari se pot prezenta la biroul de vanzari din incinta complexului pentru a incheia formalitatile de predare – primire a apartamentelor, agentul exclusiv de vanzari fiind BNP Paribas Real Estate”, au declarat reprezentantii Mivan Development.
Bucatariile sunt complet mobilate, echipate cu produse electrocasnice: masina de spalat vase, masina de spalat rufe cu uscator, combina frigorifica si aragaz. De asemenea, bucatariile sunt dotate cu dulapuri, blat de lucru si corpuri suspendate, precum si faianta si gresie in culori alese de viitori locatari. Baile, la randul lor, sunt complet finisate si utilate. Apartamentele mai beneficiaza de tamplarie din PVC, usa metalica si centrala termica individuala precum si aparate de aer conditionat in living si dormitoare.
Accesul in complexul rezidential se face prin 2 zone verzi cu suprafete de aproximativ 900 mp, orientate spre sud. Clientii beneficiaza de asemenea de parcare, cu posibilitatea achizitionarii a 1-2 locuri/apartament. La parterul complexului residential se va afla o zona comerciala, o gradinita si o sala de fitness.
Tot incepand cu luna martie, potentialii clienti pot vizita showroom-ul deschis in cadrul complexului rezidential.
Mivan, dezvoltatorul NewTown Residence a avut o investitie initiala de 80 milioane de euro acest proiect rezidential. Mivan activeaza in Romania din 1998 si a achizitionat pana acum mai multe terenuri pentru proiecte comerciale si rezidentiale, dezvoltind deja in Bucuresti centrul comercial Liberty Center. Cu sediul general in Irlanda de Nord, Mivan are o prezenta consistenta in Europa, Orientul Indepartat, Orientul Mijlociu si Statele Unite.
Sursa: Mivan Development