Pierderile producătorului de ambalaje MJ Maillis (MJM) au crescut de 3,5 ori în primul semestru din 2009, la patru milioane de lei (955.000 euro), comparativ cu rezultatul negativ de 1,1 milioane lei consemnat în perioada de referinţă a anului trecut.
În intervalul ianuarie – iunie, cifra de afaceri a înregistrat un declin semnificativ, de 51,1%, de la 35 milioane lei la 17,1 milioane lei, potrivit datelor semestriale transmise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Veniturile firmei au scăzut în primele şase luni ale acestui an cu aproape 50%, de la 35,5 milioane lei la 17,9 milioane lei, în timp ce cheltuielile s-au redus cu circa 40%, de la 36,6 milioane lei la 21,9 milioane lei.
Producătorul din Buftea a bugetat pentru acest an venituri în creştere cu 8%, de la 67,8 milioane lei la 73,21 milioane lei, şi trecerea pe profit, cu un câştig brut de 1,46 milioane lei, după ce în 2008 a înregistrat pierderi de 7,44 milioane lei.
SURSA: Mediafax