Ieşind de pe Calea Moşilor spre Târgul Moşi, la mică distanţă, în stânga barierei, se înălţa impozanta construcţie a Fabricilor Assan. Istoricul acestor fabrici are o importanţă aparte pentru industria românească. Înfiinţată de Gheorghe Assan, începutul acestei mari întreprinderi a fost foarte modest: o mică instalaţie de presare pentru a obţine untdelemn, acţionată prin forţă umană şi câteva pietre de măcinat grăunţe, puse în mişcare de cai. Înzestrat
Ieşind de pe Calea Moşilor spre Târgul Moşi, la mică distanţă, în stânga barierei, se înălţa impozanta construcţie a Fabricilor Assan. Istoricul acestor fabrici are o importanţă aparte pentru industria românească.
Înfiinţată de Gheorghe Assan, începutul acestei mari întreprinderi a fost foarte modest: o mică instalaţie de presare pentru a obţine untdelemn, acţionată prin forţă umană şi câteva pietre de măcinat grăunţe, puse în mişcare de cai. Înzestrat cu un deosebit spirit comercial, G. Assan tatăl, dându-şi seama de importanţa forţei motrice în industrie, a adus prima maşină cu aburi de la casa Siegel din Viena şi a instalat-o, cu mare greutate, în 1853.
Transportul până în ţară al acestei maşinării, cu o greutate de aproape 7.000 de kilograme, a durat patru săptămâni de la Giurgiu până la Bucureşti, în vreme ce de la Viena la Giurgiu nu se făcuseră, pe Dunăre, decât două săptămâni. În prealabil, au fost refăcute şi consolidate toate podurile şi podeţele pe unde urma să treacă o instalaţie atât de mare pentru acele vremuri. Primul coş construit avea doar 24 de metri, înălţime relativ mică pentru zilele noastre, dar care pe atunci însemna foarte mult. Moara din Colentina devenise o curiozitate pentru Bucureşti şi împrejurimile sale. Mai ciudat e faptul că, deşi moara cu aburi a fost pusă în funcţiune, brutarii n-au putut fi convinşi să vină să-şi macine aici grâul, pentru că, ziceau ei, dacă maşinăria mergea cu ajutorul focului şi scotea fum, nu era posibil să nu ardă şi făina!
Doar iarna grea, care a îngheţat apele morilor, i-a forţat, după o vreme, pe brutari să macine la Fabrica Assan. Din păcate, Gheorghe Assan tatăl a murit, în 1866, la vârsta de 45 de ani, şi văduva lui a fost cea care a dus mai departe această mare întreprindere industrială, până în 1884, când fiii săi, Gheorghe şi Vasile Assan, terminându-şi studiile în străinătate, au venit să ducă mai departe, plini de ambiţie şi energie, această industrie. De atunci, s-a realizat încet-încet o transformare radicală a utilajelor, în pas cu progresele vremii. În 1906, pe acelaşi teren de patru hectare, se aflau cinci întreprinderi industriale importante. Un an mai târziu, moara Assan măcina circa şapte vagoane de grâu pe zi, producând până la patru vagoane de făină, ce puteau alimenta o treime din populaţia Bucureştiului, adică 100.000 de oameni pe zi.
Cifra sa de afaceri se ridica la anual la trei milioane de lei. Fabricile Assan aveau să dispară odată cu naţionalizarea.