Raman Kadîrov este gata să moară pentru Vladimir Putin
Ramzan Kadîrov a spus că este gata să moară pentru Vladimir Putin. Liderul cecen a recunoscut că ar putea „muri brusc” dacă va apărea cineva mai loial decât el.
Kadîrov conduce republica rusă Cecenia din anul 2007 și este un aliat apropiat al lui Putin. Acesta l-a susținut pe liderul de la Kremlin încă de la începutul războiului din Ucraina, trimițându-și chiar și cei trei fii adolescenți pe câmpul de luptă.
Într-o postare pe platforma rusă de socializare VK, liderul cecen s-a arătat „amuzat” de previziunile că se va confrunta cu o „moarte rapidă”. Acesta a spus că „nu se va obosi” să spună că este dedicat „patriei mame”.
„Astăzi m-au amuzat reflecțiile unor politologi neterminați, în publicațiile străine, care proorocesc o moarte rapidă pentru mine”, a declarat el.
Ramzan Kadîrov a afirmat că este gata să își dea viața pentru președintele Vladimir Putin. Pe de altă parte, a recunoscut că poate „muri brusc” în cazul în care va apărea un adept mai loial decât el.
Forțele Kadîrovite, un grup paramilitar cecen numit după tatăl său, au luptat în Ucraina.
Ramzan Kadîrov a arătat un sprijin ferm pentru invazia din Ucraina, în afară de unele critici la adresa retragerii trupelor Moscovei din regiunea Herson.
Kadîrov deplânge moartea lui Prigojin
Aceste declarații vin la scurt timp după presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner. De când a început războiul din Ucraina, forţele cecene ale lui Kadîrov au luptat frecvent alături de unităţi din gruparea paramilitară rusă Wagner în Ucraina, relatează CNN.
Kadîrov era un apropiat al lui Prigojin. Din acest motiv îi recomandase să lase ambițiile personale. Liderul cecen i-a reproșat fostului conducător al grupului Wagner că n-a văzut imaginea de ansamblu. ”I-am cerut să-şi lase în urmă ambiţiile personale”. ”Dar aşa era el, Prigojin, cu purtarea sa de fier şi dorinţa sa de a obţine ceea ce voia aici şi acum” a spus cecenul.
”Eram prieteni de mult timp”, declară Kadîrov într-o lungă postare pe Telegram.
”De multe ori a trebuit să rezolvăm cele mai complicate probleme. Se distingea de alţii prin receptivitatea sa, abilităţi unice de comunicare şi perseverenţă. Era mereu pregătit să ajute şi ajuta cu adevărat din adâncul sufletului său”, spune Kadîrov.
Prigojin era ”o persoană importantă pe scena naţională”, dar în ultima vreme ”fie n-a văzut, fie n-a vrut să vadă imaginea de ansamblu a ceea ce întâmpla în ţară”, apreciază Kadîrov.
Un grup de militanţi ruşi care luptă de partea Ucrainei a cerut grupului Wagner să întoarcă armele. Asta pentru a li se alătura ca să răzbune moartea fondatorului Wagner, Evgheni Prigojin, dar şi a comandantului lor Dmitri Utkin