Pe 20 august, rușii au fost șocați atunci când o mașină-capcană a provocat moartea fiicei unuia dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin, teoreticianul ultranaționalist Aleksandr Dughin.

Imaginile au arătat mașina Dariei Dughina, o Toyota Land Cruiser, explodând în întuneric, în timp ce tatăl ei, cunoscut ca fiind însuși „creierul” lui Putin, stătea la câțiva pași mai încolo șocat, ținându-și capul în mâini.

Uciderea Dariei Dughina a venit la o săptămână după o moarte suspectă ce a avut loc la Washington

Decesul Dariei Dughina din apropierea Moscovei a survenit după un alt incident bizar semnalat în Washington D.C., cu o săptămână mai devreme.

Un critic al lui Putin din epoca sovietică, aflat în exil în Statele Unite, s-a aruncat în brațele morții, „zburând” pe fereastra apartemantului său aflat într-un cartier de lux din capitala SUA. Cel care a sărit era Dan Rapoport, un om de afaceri care l-a criticat dur pe Putin, precum și invazia Rusiei în Ucraina.

Ambele decese par parcă rupte dintr-un romaan de Tom Clancy, dar lumea spionajului rus este chiar mai bizară decât ficțiunea.

Deși poliția din Washington nu a considerat că decesul lui Rapoport ar fi dubios, acesta urmează exact litera manualului lui Putin. Încă din epoca sovietică, Rusia s-a aflat în spatele unui mare număr de asasinate bine țintite. Împușcăturile în ceafă, otrăvirile, sinuciderile silite și alte forme de moarte violentă se înscriu toate în doctrina așa-ziselor „afaceri umede”, „umezeala” provenind de la sângele scurs, scrie New York Post.

Este mult prea devreme să putem confirma exact cine se face vinovat de moartea Dughinei, o propagandistă a Kremlinului. Deși serviciul de spionaj al Rusiei, FSB, a acuzat Ucraina de asasinat, Ucraina afirmă că acesta ar fi fost opera forțelor rusești care se opun războiului.

Vladimir Putin se află în spatele asasinatului comandat în apropiere de Moscova?

Dar unii cred că în spatele asasinatului s-ar afla chiar Vladimir Putin și acoliții lui, care ar susține că martirizarea singurului copil al unui mare aliat ar constitui un pretext excelent pentru a înteți atacurile împotriva Ucrainei, unde războiul se poartă de șase luni.

Deși este extrem de puțin probabil ca Putin să fi asasinat copilul unui compatriot naționalist al „Mamei Rusii”, lovind însăși ideologia care îi justifică războiul din Ucraina, el a apelat și înainte la niște tactici inimaginabile chiar împotriva propriului său popor.

Mulți cred că el le-ar fi ordonat agenților FSB să bombadeze niște blocuri din Moscova în 1999, când au murit între 200 și 300 de oameni, pentru ca mai apoi să dea vinaa pe teroriștii ceceni și să-i ofere Rusiei un motiv pentru lansarea războiului din Cecenia. Drept rezultat, popularitatea lui Putin ca premier a crescut, ajutându-l să-și adjudece președinția rusă în martie 2000.

Toate aceste fapte murdare – sau ‚misiuni speciale’ – sunt comise de agenții serviciului militar de informații rusesc și includ asasinate, răpiri, otrăviri, ‚sinucideri silite’ sau alte acte de intimidare sau crime. Aruncarea unei victime pe fereastră sau silirea victimei să facă asta reprezintă niște tactici obișnuite, la fel de obișnuite fiind și aruncarea în aer a unor mașini sau alte accidente cu sfârșit tragic.

Forțele din spatele acestor ‚misiuni speciale’ sunt anume instruite, astfel încât ele să nu lase vreo urmă la locul faptei. Potrivit unui document al CIA din 1993, „chiar și în cazurile în care mâna sovieticilor estee evidentă, ancheta oferă deseori doar informații fragmentate, din cauza capacității KGB-ului de a-și ascunde urmele”.

Legea din Rusia permite asasinate comise special pentru a stopa „activităţile extreme”

În 2002, Putin, un fost agent KGB, a început să relanseze „afacerile umede” și obiectivele speciale parafând o lege care viza „Contracarea Activităților Extreme”. Legea permite asasinate comise special în numele acestor activități extreme, care includ „delicte” precum „afectarea demnității naționale” și „lansarea publică a unor insulte sau a unor false acuzații la adresa unor pesoane cu funcții în guvernul rus”.

Mulți jurnaliști ruși și adversari politici au căzut victimă acestei legi. După ce jurnalista Anna Politkovaskaia a relatat despre atrocitățile comise de armata țării sale în timpul celui de-Al Doilea Război Cecen (1999 – 2009), ea a fost asasinată în liftul blocului în care locuia, chiar de ziua de naștere a lui Putin, în octombrie 2006. Boris Nemțov, un fost vicepremier și un critic dur al lui Putin, a fost împușcat pe un pod din apropierea Kremlinului, în februarie 2015.

Apoi mai este și cazul lui Aleksandr Litvinenko, un fost agent FSB  refugiat în Anglia, unde a încheiat un constact cu serviciul britanic de informații. În 2006, Litvinenko a fost asasinat de doi agenți ruși din cadrul GRU, care s-au întâlnit cu el într-un hotel londonez de lux și l-au tratat cu o ceașcă de ceai plină cu poloniu, o substanță radioactivă.

Cazuri suspecte semnalate chiar şi în Statele Unite

Alte câteva cazuri, deși neconfirmate, s-au semnalat chiar pe teritoriul SUA.

În noiembrie 2015, Mihail Lesin, fost șef de presă și consilier al lui Putin, a fost găsit mort într-un hotel de lux din Washington D.C. Decesul lui Leșin a survenit cu o zi înainte ca el să fie audiat în Departamentul Justiției în legăturî cu RT, o compania de presă a Kremlinului, înființată de el.

În octombrie 2016, moartea lui a fost considerată drept accident de către Procuratura Generală din Washington și de către Departamentul Metropolitan al Poliției. Dar un oficial din partea Biroului de Medicină Legală a dezvăluit că gătul lui Leșin fusese fracturat într-un mod care „de obicei este asociat cu spânzurarea sau cu sugrumarea”.

Potrivit unor cercuri din cadrul serviciilor americane de informații, se presupune că Leșin a fost victima unui atac pus la aele de ruși.

În martie 2007, un alt critic al Kremlinului, fostul agent CIA Paul Joyal, a supraviețuit unui atac survenit în aprpierea locuinței sale din Maryland, Joyal a fost împușcat în vintre la patru zile după ce, într-o emisiune pe canalul NBC, el dăduse de înțeles că Putin și Kremlinul s-ar afla în spatele asasinării lui Litvinenko.

Deși la început FBI-ul a investigat incidentul, serviciul a renunțat la caz, iar criminalii nu au fost niciodată prinși. Joyal crede că a fost victima unei noi operațiuni dirijate de ruși.

Rămâne la fel de greu de crezut că autoritățile din Washington își vor concentra timpul și resursele investigațiilor pe tema ‚sinuciderii’ lui Rapoport din această lună. Anchetatorilor britanici le-au trebuit peste 10 ani ca să ajungă la concluzia că asasinarea lui Litvinenko în Regatul Unit a fost opera agenților ruși.

Și ar putea fi la fel de adevărat că unii dintre criticii lui Putin se aruncă singuri în gol ca să moară. Dar, de obicei, îi ajută cineva.