Cine l-a ucis pe Evgheni Prigojin. Acuze de la Kremlin pentru Wall Street Journal

Cine l-a ucis pe Evgheni Prigojin? Vineri, pe 22 decembrie, Kremlinul a acuzat Wall Street Journal de publicare a unor „povestiri fictive” privind moartea acestuia.

WSJ a susținut într-un articol că decesul fostului șef Wagner ar fi fost orchestrat de înaltul oficial de securitate Nikolai Patrușev, potrivit Reuters.

Publicația americană notează că avionul privat în care se afla Prigojin a fost distrus prin detonarea unei mici bombe plasate sub o aripă. În susținerea acestei informații, a citat oficiali din serviciile de informații occidentale, dar și un fost ofițer de informații rus. Aceștia au vorbit sub acoperirea anonimatului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că a văzut articolul, dar nu îl va comenta.

„În ultimul timp, din nefericire, Wall Street Journal a fost foarte ataşată de producţia de pulp fiction”, a adăugat el totuşi.

Dmitri Peskov
Dmitri Peskov / SURSA FOTO: kremlin.ru

Acesta a făcut referire la un anumit tip de ficţiune senzaţionalistă şi şocantă, publicată în revistele americane din hârtie de proastă calitate încă înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea.

„Pulp Fiction” este, totodată, titlul unui film de Quentin Tarantino din 1994. Pelicula s-a bucurat de un succes mondial.

Evgheni Prigojin a murit într-un accident aviatic pe 23 august 2023

Evgheni Prigojin a fost liderul grupului de mercenari Wagner, care a participat la conflictul alături de armata Rusiei în Ucraina. Acesta a avut o dispută îndelungată cu conducerea militară a țării, care a culminat cu o revoltă deschisă la sfârșitul lunii iunie.

Aceasta s-a încheiat însă rapid. Totuși, a fost considerată cea mai serioasă provocare la adresa controlului pe care Vladimir Putin îl exercită asupra puterii de un sfert de secol.

Evgheni Prigojin a decedat într-un accident de avion exact două luni mai târziu. Kremlinul a respins categoric sugestia că acesta ar fi fost ucis la ordinul lui Putin, etichetând-o drept „o minciună absolută”. În octombrie, liderul de la Kremlin a sugerat că prăbușirea avionului a fost provocată de detonarea unor grenade de mână în interiorul acestuia.

În accident, alte nouă persoane și-au pierdut viața. Printre acestea s-au numărat alți doi lideri importanți ai grupului Wagner, patru gărzi de corp ale lui Prigojin și trei membri ai echipajului.

Nikolai Patrușev, în vârstă de 72 de ani, este un fost șef al serviciului de securitate FSB. În prezent, acesta îndeplinește funcția de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei. Este recunoscut drept unul dintre cei mai influenți susținători ai unei abordări ferme în rândul consilierilor apropiați ai lui Putin.