Noul Centru Logistic al Mobexpert de la Bucureşti a devenit funcţional începând cu a doua jumătate a lunii iulie 2009, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro.

Prin noul spaţiu logistic se derulează fluxuri de import de produse din zona mobilierului pentru casă, a decoraţiunilor şi a mobilierului de birou.

„Noul Centru Logistic de la Bucureşti ne va permite ca, pe lângă stocarea şi expedierea produselor provenitedin import, să efectuăm aici şi operaţiuni de cross-docking pentru unităţile noastre de producţie din Bucureşti, mai precis pentru fabricile de canapele, scaune, saltele şi somiere”, a declarat Bogdan Staicu, Director de Retail Mobexpert.

Centrul Logistic Bucureşti este situat pe autostrada  Bucureşti-Piteşti, în dreptul localităţii Bolintin. Spaţiul de depozitare operaţional are o suprafaţă de 11.889 de metri pătraţi şi ocupă două din cele patru corpuri de clădire prevăzute în proiectul platformei. 

Suprafaţa de stocare se extinde pe două nivele, unul de 9.842 de metri pătraţi la sol, respectiv 1.797 de metri pătraţi la etaj şi un spaţiu de 250 de metri pătraţi destinaţi birourilor.

Mobexpert mai operează, în prezent, încă un centru logistic la Târgu Mureş, cu o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi, funcţional din 2008.

Mobexpert este liderul pieţei de mobilier din România, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine şi magazine de mobilier pentru casă şi decoraţiuni, şi Mobexpert Office – mobilier pentru birou şi colectivităţi. Reţeaua regională a Mobexpert numără, în prezent, 34 de hipermagazine şi magazine. În România, reţeaua cuprinde 8 hipermagazine în Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti şi Sibiu şi 23 de magazine în ţară. În afara României, primul hipermagazin cu mobilier de casă şi decoraţiuni a fost inaugurat la Sofia, în septembrie 2007. Mobexpert Office este prezent, din 2005, cu magazine proprii în Sofia (Bulgaria) şi în Belgrad (Serbia).

SURSA: Mobexpert