Mobexpert a realizat in 2006 o cifra de afaceri de 155 de milioane de euro pe piata regionala, in crestere cu 7%, fata de anul trecut, informeaza un comunicat al companiei. Pentru 2007, Mobexpert estimeaza o rata de crestere a pietei regionale de aproximativ 5-7% si o crestere a cifrei sale de afaceri la nivel regional in linie cu evolutia pietei, estimata la 10%, pana la aproximativ 160 milioane de euro. “Clientii nostri sunt persoane cu o viata activa, putin timp liber si cu
Mobexpert a realizat in 2006 o cifra de afaceri de 155 de milioane de euro pe piata regionala, in crestere cu 7%, fata de anul trecut, informeaza un comunicat al companiei. Pentru 2007, Mobexpert estimeaza o rata de crestere a pietei regionale de aproximativ 5-7% si o crestere a cifrei sale de afaceri la nivel regional in linie cu evolutia pietei, estimata la 10%, pana la aproximativ 160 milioane de euro.
“Clientii nostri sunt persoane cu o viata activa, putin timp liber si cu un gust educat. Ei se incadreaza in categoria celor cu venituri medii si mari, sunt pretentiosi si opteaza pentru stilurile aflate in moda si pe piata occidentala”, a declarat Dan Sucu, presedintele Grupului Mobexpert.
Potrivit comunicatului, peste 60% din totalul vanzarilor Mobexpert a fost realizat in segmentul superior de pret, distributia vanzarilor pe categorii de pret fiind completata de 25% in segmentul mediu si respectiv 15% in segmentul de pret mai scazut, iar peste 80% din clienti au apelat la serviciile asociate oferite de Mobexpert.
In 2007, Mobexpert are in vedere cresterea livrarilor catre piata regionala si consolidarea pozitiei in regiunea balcanica. Totodata, compania urmareste mentinerea exporturilor pe pietele vest europene la un nivel asemanator celui inregistrat in 2006, se mai arata in comunicat.
Investitiile Mobexpert din 2007 sunt estimate la 12 milioane de euro, iar producatorul de mobila roman intentioneaza sa-si concentreze cea mai mare parte a investiilor in deschiderea hipermagazinului de la Sofia si in demararea constructiei a patru noi hipermagazine in Romania la Bucuresti, Suceava, si Ploiesti, locatia celui de-al patrulea hipermagazin Mobexpert urmand sa fie stabilita in doilea trimestru din 2007. Totodata, compania va investi in consolidarea si extinderea departamentului intern de design, si in dezvoltarea liniilor tehnologice din fabrici, proiect caruia ii va fi alocata o suma anuala de aproximativ 2 milioane de euro.
Grupul Mobexpert a fost infiintat in 1993, are in prezent 4.500 de angajati, si este unul dintre principalii producatori de pe piata de mobilier din Romania.
Reteaua Mobexpert numara 4 hipermagazine in Bucuresti, 1 hipermagazin in Brasov si 27 de magazine in tara, urmand ca anul acesta sa se deschida primul hipermagazin de mobilier din afara tarii, la Sofia. In afara Romaniei, Mobexpert Office este prezent in Sofia si in Belgrad. De asemenea, exporta in Franta, Germania, Olanda si alte tari.
Sursa: Capital 12 Februarie 2007