Pe lângă gigantul suedez de mobilă, mai sunt trimise în faţa tribunalului judiciar din Versailles 15 persoane, printre care doi foşti responsabili ai IKEA Franţa, Stefan Vanoverbeke şi Jean-Louis Baillot, precum şi mai mulţi poliţişti, pentru strângere şi divulgare ilegale de date personale, fapte ce datează mai ales din perioada 2009-2012, scrie AGERPRES.
Noroc cu publicațiile satirice
Cazul a apărut la începutul lui 2012 odată cu dezvăluirile săptămânalului satiric Canard Enchaîné, care a scris că şefii companiei creaseră un sistem structurat de supraveghere a anumitor angajaţi, mai ales a celor cu activitate sindicală considerată incomodă, precum şi a unor clienţi aflaţi în litigiu cu IKEA. Scopul era să se strângă cât mai multe informaţii despre antecedentele judiciare ale respectivilor şi despre situaţia conturilor lor bancare.
Date confidențiale, luate pe bani
Pentru aceasta, compania ar fi încheiat un ”contract” cu angajaţi ai poliţiei cu acces la ”STIC”, un amplu fişier de poliţie în care sunt înregistraţi autorii şi victimele infracţiunilor. În schimbul unor sume de bani, poliţiştii respectivi urmau să transmită companiei date confidenţiale. În urma acestui scandal, IKEA a anunţat o serie de măsuri etice pentru a încerca să-şi spele ”spele” blazonul şi a trage învăţăminte. În Franţa, IKEA are 34 de magazine şi 10.000 de angajaţi.