După ce au scos de pe piaţă PDA-urile, telefoanele mobile atacă o nouă nişă, aparatele foto tip „pocket“, pentru amatori, cărora le ameninţă deja serios poziţia. Vacanţa bate la uşă, ba chiar pentru unii a şi început. Mare, plajă, soare, un peisaj în care, pentru a ne integra cât mai bine, mai luăm cu noi, pe lângă prosop, umbrelă şi creme doar telefonul mobil. De altfel, există numeroase situaţii în care, atunci când vrem să facem o fotografie de ocazie
După ce au scos de pe piaţă PDA-urile, telefoanele mobile atacă o nouă nişă, aparatele foto tip „pocket“, pentru amatori, cărora le ameninţă deja serios poziţia.
Vacanţa bate la uşă, ba chiar pentru unii a şi început. Mare, plajă, soare, un peisaj în care, pentru a ne integra cât mai bine, mai luăm cu noi, pe lângă prosop, umbrelă şi creme doar telefonul mobil. De altfel, există numeroase situaţii în care, atunci când vrem să facem o fotografie de ocazie sau să surprindem un eveniment, nu mai căutăm în rucsac sau în geantă aparatul foto, ci dăm un click rapid pe butonul dedicat al telefonului mobil.
Situaţia a fost analizată îndelung pentru a putea fi speculată de producătorii de telefoane mobile, iar rezultatul este acela că mobilele de azi se apropie de performanţele unei camere foto de buzunar de acum câţiva ani. Numai că, pe lângă obiectiv şi lentilele camerei, mobilul mai trebuie să fie şi telefon, şi dispozitiv de navigat ocazional pe internet, şi interfaţă pentru primit şi trimis e-mailuri, eventual şi MP3 player. Cam multe funcţii de înghesuit într-o carcasă cât mai subţire şi uşoară. Avansul tehnologic face însă posibilă şi dezvoltarea funcţiilor telefoanelor mobile şi, fără a greşi prea mult, se poate spune că în curând vor ajunge din urmă aparatele foto pentru amatori.
Cursa pentru megapixeli
Deja există alianţe şi schimburi de tehnologie între producătorii de mobile şi nume de tradiţie din domeniul foto. Mobilele Nokia sunt dotate cu celebrele lentile Carl Zeiss, Sony Ericsson foloseşte tehnologia CyberShot de la jumătatea japoneză a joint-venture-ului, care produce aparatele foto profesioniste Sony, după achiziţia diviziei foto a Konika Minolta. La rândul lor, coreenii de la Samsung şi LG investesc masiv în tehnologii proprii pentru a ţine pasul. În ziua de azi, noul standard de rezoluţie impune telefoanelor mobile să aibă un senzor de cel puţin 8 megapixeli.
Pentru a contracara dimensiunile reduse pe care trebuie să le aibă lentilele şi imposibilitatea de a extinde distanţa focală a acestora prin zoom optic – cine ar vrea un mobil din care să iasă un telescop? – producătorii folosesc sisteme electronice din ce în ce mai sofisticate. LG mizează pe trei moduri diferite de a captura imaginea cu noul Viewty Smart, în funcţie de caracteristicile mediului înconjurător şi pe sensibilitatea ISO de până la 1600, Nokia şi Sony Ericsson merg pe capacitatea noilor mobile de a împărtăşi instantaneu experienţa utilizatorilor prin site-uri de foto-sharing sau print, iar Samsung plusează, pe lângă funcţii precum cea pentru detectarea zâmbetului, a feţei şi cea de blink shot, şi pe calităţile video ale noului Innov8, dar şi pe capacitatea acestuia de a rula jocuri avansate (Asphalt şi FIFA 08 sunt gata instalate).
Cybershot c905
Sony Ericsson se prezintă cu un mobil cu cameră foto 8.1 MP cu bliţ Xenon, funcţii de recunoaştere a feţei, a zâmbetului, autofocus, contrast, stabilizator de imagine. Display 2.4 inch, rezistent la zgârieturi, conexiuni wi-fi şi GPS încorporate. Preţ: 1.549 lei
Fotografiile pot fi trimise şi încărcate online sau pot fi imprimate şi puse direct în ramă. Prin setarea maximă ISO de 1600, scenele cu o luminozitate slabă sau întunecate pot fi captate şi fără flash. Preţ: 1.849 lei
Este modelul cu care Samsung se adresează celor care vor să facă fotografii cu cameră de 8MP, dar rulează şi o gamă largă de formate video. Preţ recomandat: 1999 lei
Are o cameră de 8 megapixeli cu lentile Carl Zeiss şi senzor CMOS, cu autofocus şi zoom digital 20x. Fotografiile pot fi stocate online prin serviciul Ovi, pot fi editate cu softul din telefon şi tipărite pe imprimante compatibile. Disponibil în curând