De câte ori nu se întâmplă, în preajma sărbătorilor de iarnă, să ne plimbăm prin magazine sau pe site-uri în căutarea unui telefon mobil pe care să-l facem cadou, iar plimbarea ne aduce de fiecare dată pe buze aceeaşi remarcă: nu există mobilul perfect, care să fie la fel de bun la toate.
Design, tehnologie, funcţii complicate, cameră foto, MP3, videocall, baterie rezistentă, cam greu să le găseşti pe toate în aceeaşi carcasă şi, eventual, şi la preţ mic. Totuşi, înainte de a vă lăsa cuprinşi de febra cumpărăturilor de sezon, iată trei mobile nou intrate pe piaţă care ar putea fi un excelent cadou. Desigur, depinde cine e destinatarul. Asta, pentru că cele trei telefoane sunt cum nu se poate mai diferite.
Aşteptat încă din vară, mai ales de maniacii MP3 playerelor, Sony Ericsson Walkman 950i a sosit, în fine, în magazine, în această săptămână. Moment în care l-am pus „la treabă“, să vedem cum face faţă competiţiei.
Cu toate că atuurile sale sunt funcţia de player muzical şi funcţiile avansate de business – are încorporat sistemul de operare Symbian 9.1 varianta 3 şi majoritatea funcţiilor lui P990i – W950i poate fi considerat un telefon fashion, datorită designului. De altfel, cei care apreciază mult la un mobil felul cum arată trebuie să ia în considerare, la modul cel mai serios, şi noul LG „Chocolate“ – KU800, ediţia 3G Vodafone – sau Nokia 8800 în varianta Sirocco.
La capitolul muzică de ascultat în mişcare, Sony Ericsson e campion. Nu numai graţie spaţiului de stocare de 4GB al memoriei flash (mai rapidă decât hard-discurile), ci şi faptului că este un adevărat Walkman.
Playerul redă diferite formate, (MP3, AAC, ATRAC) are funcţii complete de management al fişierelor muzicale, inclusiv egalizor configurabil, TrackID – care găseşte pe internet informaţiile lipsă privind autorul sau albumul – sau funcţie „shuffle“, îndrăgită de cei care vor să asculte piesele muzicale aleatoriu. Radioul FM suportă funcţia RDS, adică segmente de informaţie emise de posturile de radio care precizează automat numele staţiei sau informaţii privind conţinutul difuzat. În test, redarea sunetului s-a dovedit una de excepţie, calitatea fiind comparabilă cu cea a MP3 playerelor clasice de la Creative sau Apple. Chiar dacă în pachet W950 vine cu căşti cu fir, telefonul (sau MP3 playerul cu telefon?) are funcţia de conexiune prin bluetooth cu căşti wireless vândute separat, asta dacă vreţi să scăpaţi de cabluri. În plus, căştile wireless de la Sony Ericsson se pot conecta şi la PC, iar producătorul a avut grijă ca toate căştile să fie comode, adaptabile – prin capacele de protecţie de diferite dimensiuni – şi nu creează disconfort nici după o utilizare îndelungată. Căşti wireless suportă şi LG Chocolate, dar memoria acestuia, extensibilă prin carduri miniSD, este de maximum 1GB şi nu are funcţii de redare atât de complexe.
Cu toate că nu o să vă vină să scoateţi căştile lui W950i din urechi, va trebui să o faceţi – teoretic – după doar şase ore de ascultat muzică în continuu, pentru că atât rezistă acumulatorul lui W950i, dacă lăsaţi şi mobilul deschis. Într-o utilizare normală, fără a abuza de player, bateria ţine însă aproximativ trei zile. Atenţie însă la utilizarea telefonului în reţelele 3G, unde durata convorbirilor e de maximum două ore şi jumătate, faţă de şapte ore şi jumătate în reţelele GSM. Un alt punct forte al telefonului este ecranul sensibil la atingere – touchscreen – prin care se accesează meniul (pe lângă jog-dial, rotiţa clasică de pe laterala smartphone-urilor Sony Ericsson). În plus faţă de alte modele, W950i oferă şi un ecran de stand-by configurabil cu shortcut-uri, care anunţă imediat sosirea, de exemplu, a unui SMS sau email. Punctul slab al Walkman-ului s-a dovedit a fi tastatura. În test, s-a dovedit că sacrificiul făcut de dragul designului, de a „îngropa“ tastatura sub carcasă, te determină să greşeşti adesea şi să nimereşti alte litere sau cifre. Noi am avut la dispoziţie un exemplar „beta“, iar producătorul afirmă că la varianta finală tastatura a fost îmbunătăţită şi neajunsul eliminat. LG Chocolate, care se află deja în magazine (varianta Vodafone aduce doar o cameră foto mai puternică şi capabilităţi 3G, inclusiv videocall), are acelaşi neajuns, tastatura (prea) sensibilă la atingere te trimite uneori în alte părţi ale meniului decât în cele vizate. Dar, fără îndoială, doamnele îndrăgostite de stil se vor descurca mult mai uşor cu LG KU800.
Nu ne place
PREŢ Stilul şi funcţiile au preţul lor. În acest caz, unul cam mare, de 550 euro, la care se adaugă TVA, în magazinele Euro-GSM. Singura consolare ar fi faptul că dacă e să cumperi separat un smartphone şi un MP3 player de 4GB, cu radio, ajungi tot cam la aceiaşi bani.
IMAGINE Faptul că mobilul 3G este incapabil de transmisii tip videoconferinţă s-ar putea să nu deranjeze prea multă lume. Cu siguranţă însă, mulţi îşi vor dori o cameră foto, mai ales că la o memorie atât de generoasă e şi greu să numeri câte poze ar încăpea în telefon! Dar, din nou, nici iPod-ul nu are cameră foto (încă!).
AUTONOMIE Pentru un player muzical performant, doar şase ore de ascultat muzică e prea puţin. Un acumulator suplimentar în pachetul de vânzare ar fi fost o soluţie.
Ne place
MUZICĂ Poate că nu e bun chiar la toate, dar la capitolul muzică, mobilul face faţă cu brio concureţei mai titrate de pe piaţa playerelor muzicale, reprezentată de Apple sau Creative. Începem să ne reamintim că Sony a fost inventatorul playerelor portabile, cu Walkman.
FUNCŢII Cu toate că este un MP3 player, W950i e la fel de bun şi pentru un manager care vrea să fie în contact permanent cu informaţia, prin email, cititor de ştiri RSS, internet mobil la viteze 3G sau funcţii avansate de organizer.
SUBŢIRE La dimensiunile de 106 x 54 de milimetri (lungime x lăţime), Sony Ericsson W950i are doar 15 milimetri grosime, ceea ce îl face comparabil cu referinţa în materie de design compact, Motorola RAZR V3.
LG KU800 Chocolate
FASHION LG KU800 Chocolate, 339 dolari fără conectare, este unul dintre cele mai stilate telefoane de pe piaţă. Însă acum avem de-a face cu o variantă îmbunătăţită, cu cameră foto mai performantă, de 2 megapixeli, şi compatibilitate cu reţelele 3G. Stilul la stil trage, aşa că noul Chocolate nu va aprecia atingerile unei mâini hotărâte, trimiţind-o la plimbare prin alte părţi ale meniului decât cele vizate iniţial. Însă tastatura numerică, glisantă, ia o notă maximă.
Nokia 8800 Sirocco
ELEGANT Pentru multă lume, 8800 Sirocco este cel mai elegant telefon de pe piaţă. Nu are funcţii 3G sau carcasă sensibilă la atingere, nici funcţii impresionante de organizer, însă poate satisface cu brio cerinţele unei utilizări de zi cu zi, uşurinţa în exploatare fiind maximă, aşa cum ne-a obişnuit Nokia. Şi aici stilul îşi are preţul său, circa 870 de euro.