Gelozia şi curiozitatea ori dorinţa de a controla vieţile celor din jur generează, anual, afaceri de sute de mii de euro din vânzarea de softuri care interceptează convorbiri telefonice.
Internetul musteşte de anunţuri de vânzare de „software pentru interceptarea telefonului mobil, ideal pentru angajaţi, sot/soţie sau copii“, la preţuri care variază de la 50 de euro la câteva sute. Conform unui articol publicat de revista Newsweek, 5% din telefoanele mobile din ţara noastră sunt spionate, ceea ce ar însemna peste 1.000.000 de terminale (cifră care trebuie, totuşi, privită cu scepticism).
„Vindem aproximativ zece astfel de softuri pe lună. Cei mai mulţi cumpărători spun că vor să-şi spioneze soţul/soţia, dar şi copiii. S-au interesat şi companii, dar preţul li s-a părut prea mare şi au renunţat“, spune Alin, unul dintre vânzători. Alin realizează astfel, anual, afaceri de 72.000 de euro. Şi nu este singurul. Acelaşi nivel al vânzărilor îl atinge şi unul din concurenţii săi, Paul, care spune, de asemenea, că majoritatea clienţilor cumpără aşa ceva pentru a-şi spiona partenerul de viaţă. În plus, el a mai descoperit o nişă care îi va aduce venituri suplimentare: în circa două luni va fi disponibilă pe piaţă o aplicaţie de criptare, pentru cei care vor să îşi protejeze telefonul de asemenea intruziuni, de altfel ilegale. „Este vorba de violarea secretului corespondenţei, care, conform articolului 195 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la trei ani. Personal, consider că pedeapsa este prea mică. Cei care încalcă dreptul fundamental al omului la viaţă privată, garantat prin Constituţie, ar trebui pedepsiţi cu detenţiune pe viaţă“, spune comisarul de poliţie Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Nici măcar detectivii particulari nu sunt atraşi de această aplicaţie, care probabil le-ar uşura mult munca. Maria Bumbaru, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România, spune că detectivii particulari „pot utiliza aceste softuri numai în cazuri speciale, cu acordul părinţilor copiilor minori, în scopul protejării copiilor în anumite situaţii. Toate sunt cuprinse detaliat intr-un contract, explicit şi motivat legal“, conchide ea.
Atenţie la ilegalităţi
Aplicaţiile funcţionează însă în continuare fără să lase vreo urmă pe telefonul spionat, indiferent de reţea. Reprezentanţii Orange au explicat că sistemul operat de companie foloseşte un algoritm de criptare de ultimă generaţie – utilizat de operatorii internaţionali membri ai GSMA (asociaţie internaţională a operatorilor, service-providerilor şi furnizorilor de telefonie mobilă). „GSMA a asigurat în nenumărate rânduri că nu există niciun indiciu că acest sistem de criptare a fost decodificat în mod fraudulos“. Cu toate acestea, furnizorii de softuri pentru spionat spun că producătorul a reuşit să evite inclusiv acest algoritm, dificultăţi fiind întâmpinate doar la ascultarea convorbirilor purtate de cei care folosesc cartele preplătite, dar chiar şi în acest caz nu sunt probleme cu ascultarea discuţiilor din camera în care se află telefonul.
600 de euro este preţul la care se vând cel mai frecvent aplicaţiile software folosite, cel mai adesea ilegal, pentru interceptarea convorbirilor telefonice purtate pe mobil
De ce este util softul spion
Aplicaţia se instalează pe mobil prin Bluetooth. Spionul primeşte apoi o copie de pe mesajele trimise sau recepţionate de telefonul-spion.
Puteţi suna pe telefonul-spion pentru a asculta tot ce se întâmplă în jurul acestuia şi primiţi o notificare atunci când telefonul este închis, deschis sau când cartela SIM este schimbată.