Se urmărește mobilizare militară în România
Mobilizare militară în România? În urma afirmațiilor făcute de Șeful Statului Major, Gheorghiță Vlad, cu privire la critica situație a armatei noastre și necesitatea pregătirii populației române în eventualitatea unui conflict armat, se impune adoptarea unei noi legi.
Noua lege ar urma să pregătească cetățenii români pentru eventualele situații de război și să includă următoarele aspecte:
- instituirea unei categorii noi de personal militar voluntar pe teren;
- implementarea unui program de pregătire în perioadele de pace;
- încurajarea cetățenilor, indiferent de gen, cu vârste cuprinse între 18 ani și 35 de ani, să participe voluntar la un program de instruire militară de bază.
Participanții voluntari la aceste programe vor beneficia de cazare gratuită, echipament militar, hrană, asistență medicală, medicamente și o indemnizație lunară. Acestea sunt, însă, doar câteva dintre prevederile legii, adoptată inițial la data de 5 iulie 2022. A rămas printre ministere pentru avize.
Condițiile de pregătire ale militarilor români sunt critice
Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, a explicat că acele prevederi au fost incluse în legea 446. Potrivit spuselor sale, nu s-a acordat suficientă atenție politică acestor schimbări, chiar dacă subiectul a fost intens discutat, pentru că existau și alte proiecte importante, care au fost blocate fie la Ministerul de Finanțe, fie în drumul lor către Guvernul de la București.
Printre aceste proiecte importante se număra și un nou statut al cadrelor militare, care le-ar fi adus multe beneficii.
În prezent, condițiile de pregătire ale militarilor români, inclusiv salariile și necesitatea unei rezerve, sunt critice pentru Armata Română. Conform lui, este esențial să se analizeze situația rezervei și condițiile în care se pregătesc militarii.
Ei se pregătesc pentru război în fiecare zi și este responsabilitatea premierului României și a celorlalți politicieni să evite un conflict armat. Este convins că atât Marcel Ciolacu, cât și guvernul actual, vor face tot posibilul să ofere armatei toate condițiile necesare.
„Aceste prevederi au fost selecționate pentru legea 446. Din păcate, nu a existat o sensibilitate politică la aceste schimbări, deși s-a vorbit foarte mult despre acest lucru. Alături de această lege și de ce spunea Gheorghiță Vlad, este absolut adevărat și alte proiecte pe care le-am lăsat în acel moment și care s-au blocat ba la ministerul de Finanțe, ba în drumul spre Guvern.
Era vorba de un nou statul al cadrelor militare care să aducă mai multe beneficii oamenilor. În acest moment, condițiile de pregătire pe care le au oamenii, inclusiv salariile militarilor și inclusiv această nevoie de o rezervă sunt critice pentru Armata Română.
Ar trebui să ne întrebăm ce se întâmplă cu rezerva sau cu condițiile în care se pregătesc militarii. Dacă pe vremea mea era premier Marcel Ciolacu, cu siguranță că l-aș fi convins și ar fi fost mai simplu să treacă această lege. Reacția pe care a avut-o premierul a fost una care ține de înțelegerea rolului pe care îl are premierul și politicienii. Să nu uităm militarii se pregătesc pentru război.
În fiecare zi se pregătesc pentru cel mai rău scenariu. Premierul și noi, politicienii, trebuie să evităm un război. Sunt două funcții diferite în societate. Eu sunt sigur că Marcel Ciolacu și guvernul din acest moment se va preocupa să asigure toate condițiile armatei”, a spus, marți, Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării Naționale, într-o intervenție TV.