Cristian Bușoi: Avem un candidat onest, cu o carieră solidă în spate. Nicolae Ciucă
Cristian Bușoi, Președinte al Comisiei ITRE în Parlamentul European și Vicepreședinte PNL, a exprimat opinia că PNL este cel mai important partid de dreapta din România și că, după cum s-a demonstrat în alegerile locale, are resursele necesare pentru a mobiliza susținătorii.
Cristian Bușoi a subliniat că, pentru românii care cred în valorile dreptei, PNL este unica soluție și singurul partid capabil să le îndeplinească așteptările.
„PNL este principalul partid de dreapta din România și așa cum s-a văzut și în alegerile locale are forța să se mobilizeze. Pentru românii care cred în valorile dreptei, suntem unica soluție și singurul partid care poate să le îndeplinească așteptările”, a transmis Cristian Bușoi.
Cristian Bușoi a subliniat că PNL susține cu fermitate candidatura domnului președinte Nicolae Ciucă, descris ca un candidat onest cu o carieră solidă în spate.
El a menționat că Nicolae Ciucă are sprijinul total al PNL și îndeplinește criteriile esențiale pentru un om de stat, având în vedere interesul superior al României.
„Avem un candidat onest, cu o carieră solidă în spate. Domnul președinte Nicolae Ciucă are toată susținerea PNL și are calitățile pe care trebuie sa le aibă un om de stat. Pune înainte de toate interesele României.
Sunt sigur că putem câștiga președinția României cu votul celor care își doresc un președinte corect, bine pregătit și capabil să facă față principalelor provocări ce vor urma. Suntem într-o situație geopolitică foarte complicată, avem un război la graniță și repoziționări la nivel global”, afirmă vicepreședintele PNL.
Cristian Bușoi a subliniat că România necesită un om de stat, nu aventurieri sau politicieni extremiști, iar Nicolae Ciucă este considerat o soluție potrivită pentru țară.
„România are nevoie de un om de stat, nu de aventurieri și nici de politicieni extremiști.Nicolae Ciucă este soluția bună pentru țară!”, concluzionează Cristian Bușoi în mesajul său.
Mara Mareș: Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și candidatul PSD vor intra în turul II
„Cercetările sociologice spun limpede: președintele PNL, Nicolae Ciucă, și candidatul PSD vor intra în turul II al alegerilor prezidențiale. Sondajul CURS – care nu este un sondaj comandat de PNL, asa cum spun unii – arată clar acest lucru”, a declarat Mara Mareș.
„Sunt multe fumigene în spațiul public, mă refer la așa zis “independenți” care stau bine în sondaje. Adevărul este că dacă ne uităm la istoria alegerilor prezidențiale, niciun independent nu a luat mai mult de 10%”, a transmis Mara Mareș.
„Și orice sociolog v-ar spune că președintele PNL, Nicolae Ciucă, are prima șansă în turul II al alegerilor prezidențiale, nu doar pentru că este un candidat performant, cu o carieră impresionantă în spate, dar și pentru că electoratul de dreapta, anti-PSD este mai numeros și mai motivat să se mobilizeze decât cel pro-PSD.Ne așteaptă 3 duminici electorale de foc: 24 noiembrie și 8 decembrie – alegerile prezidențiale și 1 decembrie – alegerile parlamentare! PNL va performa la toate, sunt sigură!”, este finalul mesajului Marei Mareș.